Andrian Candu: Preşedintele R. Moldova, Igor Dodon, nu va candida la alegerile parlamentare
Sursa foto:radiochisinau.md Vizualizari:

Andrian Candu: Preşedintele R. Moldova, Igor Dodon, nu va candida la alegerile parlamentare

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, nu va candida la următoarele alegeri parlamentare pentru că acest lucru nu-i permite legislaţia. Declaraţia a fost făcută de preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la postul de televiziune N4, transmite IPN.

„Parlamentul este cel care face legile în ţară. Potrivit Constituţiei, preşedintele este cel care trebuie să fie un fel de arbitru, cel care echilibrează puterile, inclusiv jocul politic al partidelor. El nu poate să aibă o poziţie politică predominantă într-o parte sau alta”, spune şeful legislativului. Potrivit lui, preşedintele nu este un jucător politic, dar unul instituţional.

Referindu-se la suspendările temporare ale şefului statului, Andrian Candu spune că preşedintele nu poate să aibă propriul candidat în anumite funcţii, aceasta înseamnă că îşi asumă guvernarea direct sau indirect. „Preşedintele nu-şi asumă astăzi guvernarea, el este în opoziţie faţă de guvernare. Mai mult ca atât, Constituţia şi legile existente, în unele locuri, vorbeşte despre faptul că preşedintele Republicii Moldova nu poate fi afiliat politic şi nu poate fi membru de partid”, a declarat preşedintele Parlamentului.

„Eu cred că noi o să lămurim acest subiect într-un fel sau altul astfel încât dumnealui (n.r. Igor Dodon) să nu fie participant activ al alegerilor parlamentare”, spune Andrian Candu.

Similare
RECOMANDĂRI