Apelul Delegaţiei Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control
Vizualizari:

Apelul Delegaţiei Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control

În legătură cu acţiunile cu caracter unilateral ale exponenţilor de la Tiraspol, care sub pretextul gestionării regimului stării de urgenţă au fortificat ilegal infrastructura ,,posturilor de control” în perimetrul Zonei de Securitate, delegaţia Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control (CUC) a formulat un apel, prin care a solicitat componentei transnistrene să dispună măsuri imediate în vederea deblocării activităţii observatorilor militari şi a eliminării necondiţionate a barierelor instalate neautorizat şi abuziv, cu informarea în termeni restrânşi a conducătorilor delegaţiilor în CUC şi a reprezentanţilor Ucrainei şi ai OSCE în CUC.

De asemenea,  s-a intervenit în adresa tuturor participanţilor în CUC cu solicitarea de a fi depuse toate eforturile posibile în vederea lichidării încălcărilor fixate, neadmiterii acestora pe viitor, precum şi a stabilirii unor mecanisme de conlucrare efective a Forţelor Mixte de Pacificare, în strictă conformitate cu prevederile documentelor-cadru ale misiunii de menţinere a păcii de pe r.Nistru.
Similare
RECOMANDĂRI