Blocul ACUM de 9 mai: Acest război nu are învingători şi învinşi, ci doar lecţii de învăţat
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Blocul ACUM de 9 mai: Acest război nu are învingători şi învinşi, ci doar lecţii de învăţat

Astăzi Deputaţii Blocului ACUM au mărşăluit pe străzile Chişinăului. Aceştia au venit cu un mesaj diferit de cel al democraţilor şi socialiştilor, menţionând că 9 mai ar trebui să fie o zi de comemorare şi nu de sărbătoare. Ei au consemnat astăzi şi ziua Uniunii Europene, reafirmând ataşamentul faţă de democraţie, statul de drept şi prosperitate.

Ziua Uniunii Europene nu înseamnă numai data de naştere a proiectului european, ci şi o zi a bucuriei de a fi împreună, a solidarităţii, o zi a marii comunităţi din care fac parte toţi cetăţenii UE şi cei ale statelor aspirante de a accede în Uniunea Europeană, se arată în declaraţia oficială a blocului. 

În acelaşi timp ACUM declară că această dată vine să amintească de ziua de 9 mai 1945, atunci când, în Europa, s-a pus capăt celui mai sângeros război din istoria umanităţii, un război „total”, care n-a făcut distincţie între militari şi civili. Acesta a provocat între 50 şi 85 de milioane de decese, rezultat al ostilităţilor militare, bombardamentelor, Holocaustului, epidemiilor etc. Teritoriul Basarabiei istorice a fost angrenat plenar în acest carnagiu mondial suferind pierderi umane imense, de sute de mii de oameni, morţi şi răniţi în operaţiuni militare, atrocităţi de război, bombardamente şi exodul masiv al populaţiei.

La peste 70 de ani de la sfârşitul conflagraţii mondiale, constatăm că acest război nu are învingători şi învinşi, ci doar lecţii de învăţat. Lecţii de reconciliere istorică, de comemorare a victimelor şi de unitate. Ziua Europei este unul din simbolurile cele mai importante ale solidarităţii continentului nostru. 

Tot astăzi Partidul Socialiştilor, a declarat 9 mai, Ziua Victoriei, iar pentru Partidul Democrat, 9 mai, este sărbătoarea păcii şi prosperităţii. Partidul Liberal (PL) a organizat un flashmob de Ziua Europei.

Similare
RECOMANDĂRI