Bogdan Ţîrdea: Blocul ACUM încearcă să împingă PSRM spre o alianţă cu PDM 
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Bogdan Ţîrdea: Blocul ACUM încearcă să împingă PSRM spre o alianţă cu PDM 

Blocul ACUM încearcă să împingă Partidul Socialiştilor către o alianţă cu Partidul Democrat. Declaraţia aparţine deputatului PSRM Bogdan Ţîrdea. Potrivit lui, prin înaintarea cerinţelor radicale, blocul ACUM încearcă să distrugă formaţiunea socialiştilor. Despre aceasta parlamentarul a vorbit în platoul emisiunii „Glavnîi vopros” de la postul de televiziune NTV Moldova, transmite IPN.

„Ei au încercat să ne provoace repulsie ca noi să fugim către democraţi, să creăm această alianţă şi pe urmă să ne distrugă împreună cu democraţii. De altfel, pe noi să ne distrugă în totalitate, iar din Partidul Democrat să-i înlăture pe Vladimir Plahotniuc, Pavel Filip şi Andrian Candu”, spune deputatul.

Politicianul spune că şi PSRM are temeri că blocul ACUM va crea în viitor o coaliţie cu PDM având în vedere că anterior au mai colaborat. „Noi avem o frică faţă de ei sau, cel puţin, această temere este la fel de motivată ca şi a blocului ACUM faţă de noi”, menţionează socialistul.

Bogdan Ţîrdea spune că PSRM nu a venit la întâlnirea propusă de blocul ACUM pentru că cerinţele blocului nu s-au schimbat şi ACUM continuă să solicite toate prerogativele, iar socialiştilor le propune să voteze doar iniţiativele lui. Socialistul spune că nu a văzut deschidere din partea deputaţilor ACUM nici măcar pe punctele din programul PSRM care se referă la sfera socială. În acest caz, socialiştii au considerat că nu au ce discuta la momentul actual cu blocul ACUM.

Şi comentatorul politic Corneliu Ciurea este de părere că blocul ACUM aşteaptă un fel de alianţă dintre PSRM şi PDM. „Acest lucru îi va „albi” şi ei vor sta patru ani în opoziţie şi vor critica această alianţă”. În opinia lui, deşi actorii politici sunt implicaţi într-un fel de joc, nimeni nu îşi doreşte alegeri anticipate.

Totodată, comentatorul consideră că partidelor politice trebuie să li se ofere timp pentru a depăşi bariera de atac reciproc pentru că în campania electorală formaţiunile s-au atacat serios una pe alta.

Deputaţii din Partidul Socialiştilor nu s-au prezentat la runda de discuţii la care au fost invitaţi de Blocul ACUM miercuri, 24 aprilie, în sediul Parlamentului. Reprezentanţii blocului au declarat pentru presă că „cei din PSRM demonstrează că nu sunt gata să discute la modul serios”. Potrivit lor, „acum mingea este pe terenul socialiştilor” şi ei au de ales, dacă vor aştepta încă două luni dizolvarea Parlamentului sau vor realiza câte ceva din propriul program.

C o zi înainte de data stabilită pentru întâlnire, reprezentanţii PSRM au declarat că formaţiunea este disponibilă să formeze grupuri de lucru cu blocul ACUM, „însă acest lucru poate fi iniţiat doar în condiţiile disponibilităţii celor de la ACUM de formare a unei coaliţii stabile de guvernare în baza propunerilor înaintate de Consiliul republican al PSRM, cu scopul schimbării actualului sistem de guvernare şi evitării declanşării alegerilor parlamentare anticipate”.

Similare
RECOMANDĂRI