Ce ştie Igor Dodon? Ieri la Curte s-a încercat ceva, dar nu au fost de acord
Sursa foto:DW Vizualizari:

Ce ştie Igor Dodon? Ieri la Curte s-a încercat ceva, dar nu au fost de acord

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon a spus că la 7 mai, la Curtea Constituţională „s-a încercat ceva după procedură însă nu au fost de acord”. Şeful statului a făcut aceste declaraţii în contextul deciziei CC de a declara neconstituţional Acordul de împrumut cu Federaţia Rusă.

În cadrul emisiunii sale „Preşedintele răspunde”, Igor Dodon a fost întrebat când se vor repara drumurile în Republica Moldova. Dodon a declarat: „În situaţia aceasta altul în locul meu ştiţi ce v-ar fi spus? Da întrebaţi pe ăştea de la Curte, care sunt tare deştepţi. Cei care au spus, ei şi ce dacă s-a furat un miliard ce va fi dacă nu vor veni 100 de milioane, am văzut ieri. Apropo pentru aceasta acolo există procedură s-a încercat ieri ceva, dar nu au fost de acord, dar la lucrul ăsta încă se va reveni”.

Igor Dodon a făcut referire la replica dată de către judecătorul Nicolae Roşca ministrului Justiţiei Fadei Nagacevschi în timpul şedinţei Curţii Constituţionale care a dus la declararea acordului de credit dintre Republica Moldova şi Federaţia Rusă drept neconstituţional.

Judecătorul Roşca a spus: „Noi nu am murit nici după dispariţia unui miliard din bugetul de stat şi nu vom muri nici după acestea 200 de milioane”.

Anterior Igor Dodon a recunoscut că a discutat cu fostul preşedinte al Curţii Constituţionale Vladimir Ţurcan care i-ar fi spus cum s-a votat în privinţa suspendării pachetului de măsuri anticriză adoptat de Guvern. Ulterior judecătorii CC l-au demis pe Vladimir Ţurcan din funcţia de preşedinte al Înaltei Curţi şi a fost aleasă Domnica Manole
Similare
RECOMANDĂRI