Vizualizari:

Consilieri municipali PAS cer anchetă pe marginea licitaţiei de alimentaţie a elevilor

Consilierii PAS solicită primarului Ion Ceban să facă o anchetă internă privind modul în care s-a organizat licitaţia pentru atribuirea contractului de aprovizionare cu alimente a grădiniţelor aflate în sectorul Centru al Chişinăului. Consilierii au cerut primarului să prezinte şi un raport în care să explice de ce Combinatul Alimentar Şcolar a refuzat să presteze servicii pentru municipiul Chişinău.

ANGELA MUNTEANU-POJOGA, consilier municipal PAS: Mai întâi, prin dispoziţia primarului general Ion Ceban a fost numit director interimar al pieţii Centrale, domnul Pîntea. Ulterior, în toamna anului trecut, Combinatul alimentar şcolar de pe lângă întreprinderea Municipală "Piaţa Centrală" anunţă că nu mai vrea să presteze servicii de alimentare a copiilor. Nu vi se pare stranui? O întreprindere municipală, care refuză să asigure serviciile pentru care a fost creat.

Primăria Chişinău a organizat un concurs pentru selectarea unei companii care să ofere servicii instituţiilor de învăţământ din sectorul Centru. La concurs a participat o singura firmă, care a fost desemnată câştigătoare. Consilierii PAS spun că ar fi vorba despre o companie din Lituania, care oferă servicii de catering în 66 de instituţii de învăţământ din raionul Străşeni.


ZINAIDA POPA, consilier municipal PAS: Este foarte important să vă povestim despre meniul pe care-l oferă acesată companie elevilor din Străşeni. Spre exemplu: marţi avem salată de varză, ciorbă de varză şi seara varză înăbuşită. Miercuri: salată de sfeclă, ciorbă cu sfeclă şi seara venegred cu sfeclă. În aceste condiţii rămâne cert că în spatele unor declaraţii aprinse de a lupta corupţia. nu este altceva de a schimba beneficiarii acestor scheme corupţionale. Iar licitaţia organizată de sectorul Centru este un argument în acest sens.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Chişinău, Natalia Ixari, a declarat pentru tvr moldova că primarul Ion Ceban nu va comenta afirmaţiile consilierilor PAS. De la 1 februarie, în toate grădiniţele din Chişinău, copiii primesc hrană în baza unui meniu-model unic. Micul dejun trebuie să conţină, în mare parte, terciuiri, diferite tipuri de supe, carne de pui, de bovină, peşte şi legume. Astăzi, primarul Ion Ceban a cerut să se verifice dacă meniul este respectat în totalitate şi să fie organizate controale inopinate la mai multe grădiniţe din Chişinău.
Similare
RECOMANDĂRI