Cum vor afecta evenimentele din Kazahstan viitorul Rusiei şi al CSI. Opiniile politologilor
Sursa foto:Strategy kz, Tass Vizualizari:

Cum vor afecta evenimentele din Kazahstan viitorul Rusiei şi al CSI. Opiniile politologilor

Evenimentele care au avut loc la începutul lunii ianuarie în Kazahstan ridică câteva întrebări importante: putem vorbi despre consolidarea OTSC, cât de mult va creşte influenţa Moscovei asupra Kazahstanului şi putem uita de aşa-numitul scenariu kazah („Nazarbaev”) al tranzitului de putere pentru Rusia?

În primele zile ale anului 2022, în Kazahstan au izbucnit proteste, care au escaladat în revolte şi ciocniri cu forţele de ordine. Cursul iniţial al evenimentelor a dat motive să ne asumăm posibilitatea unei schimbări a puterii în ţară – dar acest lucru nu s-a întâmplat.

Unul dintre principalele rezultate ale evenimentelor a fost demisia fostului preşedinte al ţării, Nursultan Nazarbaev, din ultimul său post oficial, pe care l-a păstrat. Nazarbaev a fost preşedintele permanent al Kazahstanului timp de 30 de ani şi abia în 2019 a renunţat la această funcţie pasând conducerea lui Kasîm-Jomart Tokaev, păstrând totodată o influenţă semnificativă asupra politicii ţării.

O astfel de mişcare a lui Nazarbaev a influenţat nu numai Kazahstanul. Politologii din întreaga lume, inclusiv şi cei din Rusia, au început să vorbească despre un posibil tranzit al puterii conform unui scenariu similar, în care liderul pe termen lung al statului dispare oficial în fundal, dar de fapt continuă să controleze situaţia.

Cu toate acestea, în timpul protestelor din ianuarie, Tokaev a anunţat demisia lui Nazarbaev din funcţia de şef al Consiliului de Securitate al Kazahstanului, ultimul post oficial păstrat de fostul preşedinte. Tokaev însuşi a devenit noul şef al Consiliului de Securitate.

La scurt timp după aceea, situaţia s-a stabilizat prin introducerea trupelor Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), o structură creată în spaţiul post-sovietic în urmă cu 30 de ani, dar până în acel moment nu a avut niciun rol semnificativ în conflictele din teritoriul său. În acelaşi timp, potrivit observatorilor, Rusia a jucat un rol cheie în decizia de a trimite trupe TSCO în Kazahstan şi în soluţionarea ulterioară a situaţiei.

În ciuda faptului că tulburările din Kazahstan se estompează deja, evenimentele care se desfăşoară în ţară şi metodele de reglementare a acestora ridică câteva întrebări serioase: de exemplu, este posibil să vorbim despre consolidarea OTSC, dacă influenţa Moscovei asupra Kazahstanului va creşte şi dacă este posibil să uităm de scenariul kazah al tranzitului puterii pentru Rusia.

Serviciul rus al BBC a adresat aceste întrebări redactorului-şef al revistei „Rusia în politica globala” Fedor Lukyanov şi politologilor Tatiana Stanova şi Arkadi Dubnov.

„Desigur, putem vorbi despre întărirea poziţiilor Rusiei în spaţiul post-sovietic şi eurasiatic. Rusia şi-a demonstrat capacitatea de a reacţiona foarte rapid şi eficient şi a reamintit că nu există niciun alt actor eficient de securitate pe acest teritoriu. Rusia a demonstrat încă o dată că deţine instrumente eficiente în sfera militară.

Pentru prima dată, OTSC a servit ca un adevărat instrument politic, pentru că timp de mulţi ani s-a crezut că este mai mult o alianţă simbolică. Acum a devenit clar că poate juca un anumit rol, cel puţin ca mijloc de legitimare a anumitor acţiuni în acest spaţiu. Desigur, acest lucru nu are un impact direct, ci indirect asupra relaţiilor - cu Statele Unite, în special”, susţine Fedor Lukyanov.



„Nu aş exagera importanţa OTSC - mai degrabă este vorba despre încercarea Rusiei de a-şi creşte influenţa în spaţiul post-sovietic folosind instrumentul OTSC.

Adică, OTSC nu este un scop în sine. Acesta este un instrument care poate fi folosit într-un mod foarte limitat, deoarece toţi partenerii din acest acord au interese diferite.

În 2010, a apărut ideea de a folosi forţele OTSC pentru a stabiliza situaţia din Kârgâzstan, dar Rusia nu a fost de acord cu acest lucru, deoarece Uzbekistanul era împotriva acestei decizii. În 2020, Armenia şi-a dorit cu adevărat să aducă forţele OTSC în Nagorno-Karabah, dar Azerbaidjanul a fost împotriva acestui lucru. Adică, acest instrument este greu de utilizat în forţă maximă.

Pe de altă parte, în situaţia actuală, s-a întâmplat că a fost foarte convenabil pentru Rusia şi toată lumea să folosească acest instrument. Cred că, mai ales din partea jurnaliştilor occidentali, există pur şi simplu încercări de a exagera semnificaţia OTSC, dar aici vorbim mai mult despre ambiţiile şi interesele Rusiei.

Există o schimbare în logica şi priorităţile Rusiei în modul în care reacţionează la evenimentele din ţările post-sovietice. Dacă ceea ce s-a întâmplat în Kazahstan s-ar fi întâmplat în urmă cu aproximativ doi ani, nu ar fi existat niciun aport [militar]. Şi acum Rusia, din moment ce întreaga sa politică internă şi externă este legată de securitatea strategică, reacţionează mai brusc la riscurile de destabilizare din ţările vecine - de unde reacţia e mai dură.

Desigur, această tendinţă de participare a oficialilor de securitate la luarea deciziilor în sens larg va continua să crească”, e de părere Tatiana Stanovaya.


„OTSC nu mai este un tigru de hârtie, îşi demonstrează disponibilitatea şi determinarea de a se implica în prevenirea revoltelor dramatice şi haotice din zona de responsabilitate. Bineînţeles, nu este atât de mult despre OTSC, cât despre partea sa nucleară - Rusia.

OTSC este un lucru destul de convenabil, deoarece utilizarea forţelor militare ruse în acest format nu necesită permisiunea Consiliului Federaţiei, este suficientă o decizie coordonată a şefilor de stat.

Cel mai important lucru este că Rusia îşi arată astfel disponibilitatea de a fi responsabilă pentru stabilitate, securitate şi ordine - adică toate aceste categorii în înţelegerea Kremlinului. Moscova revine la rolul său de garant al stabilităţii şi principal responsabil în situaţia din spaţiul post-sovietic, deşi într-un format limitat. Acest lucru a fost demonstrat destul de clar astăzi.

Cazul Kazahstanului arată că acum orice ameninţare la adresa stabilităţii ţărilor OTSC va fi caracterizată ca externă, chiar dacă este cauzată de motive interne: fie socio-economice, fie o luptă între elite, fie o încercare de a da o lovitură de stat. Va exista întotdeauna o modalitate de a indica o urmă externă, care a fost făcută în Kazahstan”, declară Arkadi Dubnov.

Cât de mult va creşte influenţa Rusiei asupra Kazahstanului şi CSI?

„Acum a început o nouă etapă în construirea relaţiilor Rusiei cu ţările post-sovietice. Am văzut asta acum un an şi jumătate în Armenia în legătură cu evenimentele cu care Rusia nu a avut iniţial nimic de-a face. Dar dependenţa Armeniei de Rusia a crescut brusc, iar Armenia s-a trezit într-o poziţie în care a fost forţată să se bazeze doar pe Rusia şi nu a avut încotro.

Acum, în Kazahstan, situaţia este diferită - nu există o ameninţare externă, există o ameninţare la adresa stabilităţii statului în general. Dar, totuşi, Rusia devine partenerul principal. Acest lucru este oarecum neaşteptat, deoarece se credea că Kazahstanul este o structură statală foarte stabilă, că este un stat stabili şi prosper. Cred că acesta nu este ultimul episod [similar] de pe teritoriul fostei URSS - de câţiva ani încoace vedem o ţară după alta traversând crize interne grave”, spune Fedor Lukyanov.

„Rusia are o logică foarte simplă - fie autorităţile naţionale se descurcă [cu crizele lor interne] şi nu vom interveni, pentru că avem nevoie de parteneri stabili, fie, dacă nu pot face faţă, atunci în ochii Kremlinului aceasta devine o platformă pentru forţe externe să intervină.

Ei vorbesc atât de mult despre forţele externe, nu pentru că speculează, ci pentru că sunt încrezători că jucătorii externi doresc cu adevărat să profite de criză pentru a o folosi ca factor de presiune asupra Rusiei şi de a o slăbi. Prin urmare, în înţelegerea lor, dacă regimul naţional nu face faţă crizei, atunci Rusia trebuie să îşi asume responsabilitatea şi să stabilizeze situaţia.

Cred că în Kazahstan, Moscovei nu-i pasă pe cine să parieze, dar este important ca Moscova să organizeze instituţional un astfel de sistem în care să nu existe revolte”, menţionează Tatiana Stanovaya.

„Dependenţa viitoare a Kazahstanului de Rusia poate fi de natură calitativă sau speculativă, dar este evidentă. Deciziile conducerii Kazahstanului legate de orientarea către centrele externe de putere - Statele Unite, Uniunea Europeană, China, Turcia - vor fi luate ţinând cont de modul în care ar putea reacţiona Moscova la acest lucru.
Alt lucru este că în Kazahstan înţeleg că nu vor să fie Osetia de Sud sau Abhazia. Kazahstanul este plin de tulburări interne de natură naţional-patriotică, când nu numai tinerii, ci şi elitele nu vor fi bucuroşi că Moscova devine un astfel de organism de conducere sau patron.



Dar Moscova înţelege foarte bine acest lucru, vor încerca să accepte regulile jocului şi îl vor lăsa pe Tokaev să salveze faţa. El a demonstrat acest lucru pe Twitter, spunând că forţele de menţinere a păcii nu vor sta mult, poate chiar vor pleca într-o săptămână. Desigur, nimeni nu va pleca într-o săptămână, va exista întotdeauna o scuză pentru asta, dar factura poate continua luni de zile”, spune Arkadi Dubnov.

Ce spune această situaţie despre succesul scenariului de tranzit kazah?

„Scenariul de tranzit kazah s-a dovedit a nu fi deloc atât de reuşit pe cât părea la început. Acest lucru s-a datorat în mare parte faptului că a întârziat şi nu toţi jucătorii interni au fost de acord cu el. Deşi toată lumea l-a susţinut verbal, lupta internă asupra erei post-Nazarbaev a continuat. Desigur, acest lucru a agravat multe procese.

Este important aici că a trecut o eră în care puterea s-ar putea schimba sub influenţa forţelor externe doar într-o singură direcţie - spre căderea regimurilor existente şi instaurarea altora noi. Aceasta a fost în timpul „Primăverii arabe” şi într-un număr de ţări post-sovietice.

Se pare că această eră s-a încheiat. Acum, în cel puţin două cazuri, în Belarus şi Kazahstan, vedem că încercările de a folosi nemulţumirea în masă pentru a schimba regimul se lovesc, în primul rând, de poziţia dură a regimului însuşi, care nu face concesii şi ridică miza şi, în al doilea rând, asupra forţelor pe care se pot baza regimurile pe Rusia.

Se dovedeşte că acest lucru schimbă imaginea: părea că regimul autoritar la o anumită etapă era sortit răsturnării şi căderii, dar acum nu mai arată aşa. Pentru multe ţări din această parte a lumii, aceasta este o lecţie importantă, deoarece regimuri autoritare există aproape peste tot. Şi este important pentru ei să înţeleagă cum să se comporte într-o situaţie de criză şi pe cine să se bazeze”, e de părere Fedor Lukyanov.

„Cred că Putin are un scenariu iniţial - instituţia preşedintelui nu trebuie slăbită. Scenariul kazah s-a construit pe punerea unui succesor slab şi predarea treptat a puterilor lui. Putin credea că această situaţie cu dublă putere este foarte periculoasă, iar ceea ce s-a întâmplat a fost pentru el doar o confirmare că această schemă este foarte periculoasă pentru stabilitate şi securitate. Dacă Nazarbaev nu ar fi optat pentru această variantă de tranzit, nu am fi văzut tot ce am văzut în ultimele zile”, susţine Tatiana Stanovaya.

„În Kazahstan, a existat o încercare de contra-lovitură de stat din partea elitei lui Nazarbaev, care a căutat să-l elimine pe Tokaev - sau să-şi stingă aspiraţiile independente la putere.

V-aş atrage atenţia asupra faptului că la ultima şedinţă a OTSC toată lumea nu a menţionat cu delicateţe numele lui Nazarbaev. Acest lucru sugerează că există intenţia de a-l păstra pe Nazarbaev ca principal simbol al Kazahstanului suveran, ca atribut al acestei forme de stat.

Este extrem de periculos să punem la îndoială succesul acestui tranzit, aşa că nimeni de la summit nu a încercat să identifice problema tranzitului şi ce s-a întâmplat. Au vorbit despre orice: despre bandiţi, subteranul islamist, despre cum a funcţionat perfect OTSC, dar de fapt nu s-a spus nimic despre ce anume ameninţa Kazahstanul.

Şi acest lucru sugerează că există dorinţa de a păstra caracteristica statului lui Nazarbaev prin aceea că puterea ar trebui moştenită. Tokaev este un marker al succesului statului Nazarbaev, dacă ţine, atunci se va recunoaşte că aceasta este doar o denaturare temporară a politicii corecte.

Moscova va fi acum extrem de precaută cu privire la acest tip de scenariu de tranzit. Putin s-a ars deja acum 10 ani când a propus un astfel de tranzit de tip Medvedev şi nu i-a plăcut deloc. Prin urmare, îşi va proteja cu grijă dreptul la putere, asigurându-se că altfel ţara este ameninţată cu dezintegrarea şi toate cele mai rele scenarii. Odată va trebui luată decizia, dar acum pare din ce în ce mai îndepărtată”, conchide Arkadi Dubnov.
Similare
RECOMANDĂRI