Curtea Constituţională a validat mandatul de deputat al lui Ştefan Gaţcan
Vizualizari:

Curtea Constituţională a validat mandatul de deputat al lui Ştefan Gaţcan

Judecătorii Curţii Constituţionale au confirmat marţi rezultatele alegerilor parlamentare noi în circumscripţia electorală uninominală nr. 38 din Hînceşti şi au validat mandatul de deputat al lui Ştefan Gaţcan, scrie Moldpres.

Candidatul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, Ştefan Gaţcan, a câştigat alegerile din 15 martie din circumscripţia nr. 38, Hînceşti cu 5 539 de voturi (39,45%). Prezenţa totală la vot a fost de 14.400 de alegători, adică 23,3% din cei înscrişi în listele electorale.

Odată cu validarea acestui mandat de deputat, fracţiunea PSRM din Parlamentul Republicii Moldova are 37 de mandate.

Alegerile parlamentare noi în circumscripţia uninominală nr. 38, Hînceşti au avut loc la data de 15 martie 2020. Pentru funcţia de deputat au candidat cinci concurenţi electorali. Circumscripţia electorală uninominală nr. 38 Hînceşti cuprinde municipiul Hînceşti, 11 comune şi 13 sate din raion, în total 25 de unităţi administrativ-teritoriale de nivelul I.

Similare
RECOMANDĂRI