De ce este importantă regiunea transnistreană pentru Rusia. Miza Moscovei în zona separatistă din Republica Moldova
Sursa foto:imagine simbol Vizualizari:

De ce este importantă regiunea transnistreană pentru Rusia. Miza Moscovei în zona separatistă din Republica Moldova

Regiunea separatistă Transnistria, o republică autoproclamată cu propria constituţie, armată, monedă şi steag, dar care nu a fost niciodată recunoscută de comunitatea internaţională, ar putea fi atrasă în războiul Rusiei în Ucraina, relatează CNN.

Un general rus de top a declarat săptămâna trecută că armata urmăreşte „controlul deplin” asupra regiunii Donbas din estul Ucrainei şi acces în Transnistria, teritoriul separatist din Republica Moldova, scrie digi24.ro

TASS l-a citat pe comandantul interimar al Districtului Militar Central al Rusiei, generalul-maior Rustam Minnekaev, care a spus că obiectivul este crearea unui coridor terestru între Donbas şi Crimeea, pe care Rusia a anexat-o ilegal în 2014.

Astăzi, liderul pro-rus din regiunea separatistă ucraineană Doneţk a spus că Moscova ar trebui să lanseze următoarea etapă a campaniei sale militare în Ucraina, după ce va ajunge la frontierele regiunii, şi că nouă etapă ar include şi Transnistria.

În această dimineaţă şi luni au avut loc explozii la Tiraspol, capitala regiunii transnistrene, despre care Ministerul Apărării din Ucraina a spus că sunt o „provocare planificată” a serviciilor secrete ruse.

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a convocat Consiliul Suprem de Securitate al R. Moldova după incidentele din regiunea separatistă.
Miza Moscovei

Regiunea transnistreană este o fărâmă îngustă de pământ, cuprinsă între Ucraina şi restul Republicii Moldova. Acesta găzduieşte aproximativ jumătate de milion de oameni, dintre care majoritatea sunt vorbitori de limbă rusă.

Regiunea transnistreană şi-a declarat independenţa faţă de fosta republică sovietică Moldova în urma unui război de doi ani (1990-1992) care a izbucnit în timp ce se prăbuşea Uniunea Sovietică.

Ruşii au intervenit în sprijinul regiunea transnistreană, dar nu au recunoscut-o niciodată ca stat independent. Conflictul dintre guvernul R. Moldova şi separatişti s-a încheiat cu o încetare a focului în 1992, dar aproximativ 1.500 de militari ruşi au rămas în regiunea transnistreană.

Declaraţia generalului-maior Minnekaev, care prezintă strategia Rusiei pentru „a doua fază” a războiului, a stârnit o alarmă imediată din partea autorităţilor moldoveneşti, care l-au convocat pe ambasadorul rus.

Declaraţiile despre regiunea transnistreană sunt „neîntemeiate şi contrazic poziţia Federaţiei Ruse de susţinere a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, în cadrul graniţelor sale recunoscute internaţional”, a spus Ministerul Afacerilor Externe din R. Moldova.

Acesta a adăugat că, în cadrul întâlnirii cu ambasadorul rus, oficialii moldoveni au reiterat că ţara este un „stat neutru şi acest principiu trebuie respectat de toţi actorii internaţionali, inclusiv de Federaţia Rusă”.

Unii analişti militari bănuiesc că Rusia intenţionează să folosească regiunea transnistreană pentru sprijin logistic şi să profite de poziţia sa strategică, pentru a stabili un coridor terestru de-a lungul Mării Negre pentru a captura oraşul-port Odesa din Ucraina.

Similare
RECOMANDĂRI