Deputat, despre solicitările de demisie a ministrului Justiţiei: Le consider nefondate şi vă rog să încetaţi
Sursa foto:https://www.facebook.com/dumitru.alaiba Vizualizari:

Deputat, despre solicitările de demisie a ministrului Justiţiei: Le consider nefondate şi vă rog să încetaţi

Deputatul ACUM Dumitru Alaiba consideră nefondate solicitările care vin din societate privind demisia ministrului Justiţei, Olesea Stamate, în urma organizării concursului pentru funcţia de procuror general al Republicii Moldova.

Deputatul spune că la fel ca şi el, Olesea Stamate vine din societatea civilă, este un profesionist cu integritate şi a muncit mult.

„De când a venit la minister are nenorocul să fie atacată mai mult pe nedrept. Mai întâi a fost simplul fapt că are o maşină scumpă, cumpărată pe bani munciţi. După asta - că a mers într-un concediu planificat cu vreo patru luni înainte de a şti că devine ministru. După asta a venit concursul pentru funcţia de procuror general, unde i se cere demisia chiar dacă nimeni nu contestă integritatea şi imparţialitatea comisiei”, scrie Alaiba pe contul său de Facebook.

Cât despre concursul pentru funcţia de procuror, Alaiba spune că a fost organizat probabil cel mai transparent şi imparţial concurs.

„Nici eu nu sunt total satisfăcut de rezultatele evaluării, dar un concurs adevărat e atunci când nimeni, nici măcar tu, nu ştii care îi vor fi rezultatele. Asta am spus din opoziţie, asta spun acum”, se mai arată în postarea deputatului.



TVR MOLDOVA aminteşte: Crîşmaru Oleg, Gribincea Vladislav, Soltan Veaceslav şi Stoianoglo Alexandr sunt persoanele selectate în urma etapei de interviu de către membrii Comisiei de preselectare pentru funcţia de procuror general al Republicii Moldova.

La aceklaşi subiect: Reacţia lui Ştefan Gligor, după ce nu a fost preselectat de Comisie pentru funcţia de procuror general

Olesea Stamate: Ţinând cont de dosarele pe care le-am primit, fiţi siguri, comisia a ales cei mai buni candidaţi pentru funcţia de procuror general

Dorin Chirtoacă cere demisia ministrului Justiţiei. Motivul - concursul pentru funcţia de procuror general

Petiţie online: Se cere demisia ministrului Justiţiei, Olesea Stamate

„Eu personal am aşteptat ca această preselecţie să promoveze pe lista scurtă mai mulţi oameni din societatea civilă”, a reacţionat premierul Maia Sandu la acest subiect.

Similare
RECOMANDĂRI