Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Deputatul ales Octavian Ţîcu spune că blocul ACUM va înainta un candidat pentru şefia Parlamentului

Blocul ACUM va înainta propriul candidat pentru funcţia de preşedinte al Parlamentului. Cel puţin asta a declarat, într-un interviu pentru Europa liberă, istoricul Octavian Ţîcu, deputat ales pe listele acestei entităţi politice.

Deputatul ales Octavian Ţîcu a precizat pentru Europa liberă că blocul ACUM nu s-a poziţionat, deocamdată, ca entitate politică ce va fi în opoziţie. Lucrurile se vor limpezi începând cu şedinţa de constituire a Parlamentului.
 
OCTAVIAN ŢÎCU, deputat ales, blocul "ACUM DA-PAS": "Alegerea spicherului va fi, aşa cum are fiecare din actorii politici propria candidatură şi noi vom avea propria candidatură pe care o vom înainta. Şi construcţia actului de guvernare şi a majorităţii în Parlament se va face nu atât în funcţie de oamenii care vor fi înaintaţi în conducerea Parlamentului, inclusiv în Biroul permanent, cât în jurul programelor care vor fi înaintate de fiecare din actori".

Octavian Ţîcu a precizat că blocul ACUM va insista să fie votat  pachetul de legi privind dezoligarhizarea.
 
 OCTAVIAN ŢÎCU: „Din punctul nostru de vedere, acest vot trebuie să conducă la anularea votului mixt şi declanşarea unei proceduri de alegeri anticipate în baza unui sistem de vot corect şi în baza unor instituţii care nu vor fi controlate de actualul regim, pentru că altfel, aşa cum am constatat şi noi în nenumărate rânduri, legitimitatea alegerilor din 24 februarie a fost puternic afectată tocmai de aceste instituţii şi rezultatul lor a fost profund viciat, iar în condiţiile actuale nu putem vorbi despre un proces democratic de construcţie a politicului”.
 
Preşedintele Igor Dodon a anunţat că ar urma să convoace Parlamentul în şedinţa de constituire până la sfârşitul acestei săptămâni.
Similare
RECOMANDĂRI