Deputatul român, Bogdan Rodeanu: România e cel mai puternic avocat care susţine parcursul european al R. Moldova
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Deputatul român, Bogdan Rodeanu: România e cel mai puternic avocat care susţine parcursul european al R. Moldova

"România este cel mai puternic avocat al Republicii Moldova şi va asista în permanenţă parcursul european al acesteia", a declarat deputatul român, Bogdan Rodeanu, vicepreşedinte al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Parlamentul României, în timpul emisiunii "Punctul pe AZi" de la TVR Moldova.

"Sperăm din tot sufletul ca acest parcurs european să fie cât mai scurt. România va asista în permanenţă acet parcurs, în funcţie de ce socilitări vom avea pe partea de asistentţă. Ştim cât de greu este un astfel de dosar pentru că prin aceeaşi procedură a trecut şi România în momentul aderării, dar vom depune toate eforturile în zona de asistenţă în momentul în care colegii noştri din R. Moldova vor avea nevoie, într-o anumită măsură, de această procedură. Nu este deloc imposibil, este un parcurs ireversibil. R. Moldova, în momentul de faţă, se află pe un parcurs ireversibil privind integrarea europeană, aderarea la UE. Cât de repede poate fi trecut mai departe, totul ţine de noi şi ţine de o colaborare şi mai ales de voinţa politică de la Chişinău. Din punctul de vedere al Romşniei, poziţia este clară. Suntem cel mai puternic susţinător, avocat, care susţine cu totul parcursul european al R. Moldova", a spus deputatul român, Bogdan Rodeanu, vicepreşedinte al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Parlamentul României, în cadrul emisiunii "Punctul pe AZi" de la TVR Moldova.

"Ucraina tot are un avocat foarte bun, Polonia, ţările baltice, Suedia. Datorită Suediei, R. Moldova are acest avocat, România. Noi cunoaştem foarte bine chiar şi atunci când a fost complicat în R. Moldova şi s-a instituit o dictatură, România a fost cea care a avut grijă să spună la marile forumuri europene ce instituţii trebuie reformate în R. Moldova ca să poată merge în UE. Şi să nu uităm, indiferent de culoarea politică a europarlamentarilor români care sunt la Bruxelles, toţi sunt avocaţii R. Moldova. Asta e marele atu pe care îl are R. Moldova, spre deosebire de Ucraina, în comparaţie cu Polonia, este că toţi absolut, indiferent de culoare politică, vorbesc într-o voce şi toţi urmăresc acelaşi lucru ca R. Moldova să se regasească în marea familie europeană. Noi ne dorim până în luna iunie acest chestionar să fie completat. Vă spun cu toată responsabilitatea, guvernul în întregime, fiecare pe domeniile lor, sunt experţi care sunt delegaţi care vor putea răspunde la toate cele 359 de intrebari. După ce completăm acest chestionar urmează următorul. Chestionarul, de fapt, prezintă nişte realităţi care sunt în R. Moldova, să se vadă cât e de pregatită, după care urmează chestionarul următor, cât suntem de pregătiţi pentru a face acele reforme care să răspundă standardelor europene", a adăugat deputatul PAS, Lilian Carp.

Integrarea europeană a Republicii Moldova este un context strategic al autorităţilor de la Bucureşti, bilateral, asumat, susţine deputatul român Bogdan Rodeanu care vede anumite mişcări în direcţia reformelor la Chişinău. "Există o cooperare foarte bună şi majoritatea parlamentară, Guvernul, Preşedintia R. Moldova dau semnalele pe care întreaga Europă şi le doreşte la momentul de faţă. Da, nu este un drum foarte uşor, nu poţi să rezolvi lucrurile plesnind din degete, este o cale a reformelor care nu s-a facut, pot să spun ca şi în România, la timpul lor, dar suntem acum împreună, suntem aproape. Există o Uniune Europeană care vrea R. Moldova în UE. Se construiesc platforme de sprijin pentru R. Moldova, cum a fost acum două săptămâni. Deja s-au stabilit nişte praguri financiare pentru R. Moldova, atât pe granturi, cât şi pe linii de credit, tocmai pentru a stimula reformele, a sprijini, a da o gură de oxigen vectorului politic care lucrează din greu pentru aceste dosare şi pentru parcursul firesc", declară Bogdan Rodeanu.

Ediţia emisiunii „Punctul pe AZi” de la TVR Moldova poate fi urmărită mai jos.
Similare
RECOMANDĂRI