Ex-premierul Maia Sandu comentează numirile şi demiterile din prima şedinţă a Guvernului Chicu
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Ex-premierul Maia Sandu comentează numirile şi demiterile din prima şedinţă a Guvernului Chicu

Numirile la grămadă de astăzi reconfirmă faptul că democraţii şi socialiştii puneau la cale de multă vreme demiterea Guvernului Sandu, spune fostul premier despre prima şedinţă a miniştrilor din Guvernul Chicu.

Potrivit Maiei Sandu, corupţii din PD şi corupţii din PSRM s-au speriat de o justiţie adevărată.

Pe o reţea de socializare, Sandu scrie că „asistăm la refacerea vechii prietenii dintre Dodon şi Plahotniuc. Este evident pentru toţi în slujba cui vor lucra cei mai mulţi dintre aceşti oameni: în serviciul celor care s-au grăbit să dea jos Guvernul care le-a oprit schemele şi a redistribuit banii din buget celor mai nevoiaşi. În serviciul celor pe care o justiţie adevărată i-ar fi trimis direct la închisoare”.

Mai mult, Sandu spune că nu le poate ura succes noilor numiţi, dar le promite că-i vă urmări cu atenţie: „Toată ţara va fi cu ochii pe voi. Oamenii acestei ţări merită un guvern mai bun decât atât”, a conchis fostul prim-ministru.



Amintim că în prima şedinţă a Guvernului condus de Ion Chicu, au fost demişi secretari de stat din fostul guvern, alţii şi-au depus singuri demisia şi au fost numite persoane noi în mai multe funcţii.

Similare
RECOMANDĂRI