Fostul ministru al Sănătăţii susţine că socialiştii i-au cerut să numească diferite persoane în funcţii
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Fostul ministru al Sănătăţii susţine că socialiştii i-au cerut să numească diferite persoane în funcţii

Fostul ministru al Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Ala Nemerenco, afirmă că deputatul socialist Vladimir Odnostalco i s-a adresat de mai multe ori în privinţa numirii în diferite funcţii de conducere.

Nemerenco a menţionat pe pagina sa de facebook că Odnostalco "a trepădat permanent la minister, cerşind sfere de interese". În special, el a cerut ca "socialiştilor să le fie transmisă funcţia de vicedirector al Agenţiei Medicamentului", "era interesat de funcţia de director al Dispensarului Republican de Narcologie", "voia să controleze absolut domeniul luptei cu drogurile în ţară, să creeze o agenţie care să controleze acest domeniu".

De asemenea, Nemerenco a spus că Odnostalco "venea cu propuneri sa se întâlnească cu diferite persoane de prin ţări arabe, cointeresate în afaceri în medicina de la noi".

"Nu a primit niciodată nimic. Nici măcar asigurări. Vedeam cum fierbea socialistul cu intenţii capitaliste din el. Era nevoit să rabde atunci. Acum nu. Este o mare diferenţă între felul meu de a fi şi a lor, iar cea mai mare diferenţă este că eu am muncit onest pentru oameni, iar ei - doar pentru ei, promovând interese proprii şi de partid, afaceri, hoţii, râzând de lumea simplă", consideră fostul ministru.

La rândul său, Odnostalco a scris că, "rămasă peste bord, Nemerenco stăpâneşte cu succes profesia de bârfitoare". Potrivit lui, el a vizitat ministerul "strict pe probleme de lucru".

Anterior, Odnostalco, a menţionat pe reţelele de socializare că "în ultimele ore de aflare în funcţia de ministru al Sănătăţii, doamna Nemerenco "şi-a aranjat foştii secretari de stat în funcţia de directorii ai spitalelor republicane". Este vorba de Alexandru Voloc, numit director interimar la Spitalul clinic de boli contagioase. Nemerenco a scris în răspuns că "numirea s-a făcut până la desfăşurarea concursului dintr-un singur motiv: la demisia fostului conducător al spitalului, pe timpul încă a fostei conduceri a ministerului, situaţia a fost atât de critică, încât nimeni nu a dorit să accepte interimatul".
Similare
RECOMANDĂRI