Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Fracţiunea Platformei DA cere deblocarea urgentă a activităţii Parlamentului

Fracţiunea Platformei DA cere deblocarea, de urgenţă, a activităţii Parlamentului după ce, de trei săptămâni, deputaţii nu s-au mai întrunit în plen. Alexandru Slusari a acuzat majoritatea parlamentară de tentativă de împiedicare a activităţii Legislativului, prin decizia de convocare on-line a Comisiilor parlamentare, chiar dacă se ştia că nu toate au această posibilitate.

„S-a creat verticala când doamna preşedinte se duce la "nareaduri" , la planiorcă la Dodon, acolo primeşte indicaţii şi depăşind limitele comeptenţelor, decide de una singură să tot Parlamentul să fie blocat , paralizat. Nu înţeleg această formulă de  "nareadurile" când iese ba prim-ministrul Chicu, ba preşedintele preşedintele Dodon ce o să facă Parlamentul sau ce nu o sa facă Parlamentul. Într-o ţară parlamentară este inadminisibil asemenea comportament”, a spus ALEXANDRU SLUSARI, preşedinte, fracţiunea parlamentară, Platforma DA.

Potrivit lui, dispoziţia de oprire a şedinţelor comisiilor permanente nu a fost nici discutată şi nici aprobată de Biroul Permanent.

„Nu poate fi justifcat paralizarea activităţii parlamentului prin focarele, problemele epidiomilogice. Nu este corect acest lucru. Nu este onest în raport cu alegătoriin noştri, în raport cu toată populaţia care se duce lucru, care tot riscă, se înghesuie în transportul public. Cu ce noi suntem mai buni?”, a spus ALEXANDRU SLUSARI, preşedinte, fracţiunea parlamentară, Platforma DA.

De cealată parte, deputatul PSRM Vlad Batrâncea afirmă că decizia de a sista sedinţele Parlamentului a fost luată după ce câţiva deputaţi, dar şi mai mulţi angajaţi ai secretariatului Legislativului, s-au  infectat cu SarsCov2.

„Din acest considerent, Zinaida Greceanîi a dispus ca şedinţele de lucru ale comisiilor permanente şi alte evenimente să fie organizate online. O să subliniez că, de mai bine de jumătate de an, noi avem o practică deja testată şi funcţională de a desfăşura online şedinţele comisiilor. Îi mai recomandăm domnului Slusari să citească atent dispoziţia preşedintelui Parlamentului, care nu spune niciun cuvânt despre şedinţele plenare, cum speculează deputatul din opoziţie”, a scris pe FB deputatul Vlad Bătrîncea.

Deputatul socialist Corneliu Furculiţă a anunţat, astăzi, că s-a infectat cu Covid-19. Liderul fracţiunii PSRM a făcut anunţul pe reţelele sociale, precizând că, de câteva zile, este în autoizolare şi se tratează.
Similare
RECOMANDĂRI