Igor Dodon a adunat 1,5 milioane de semnături pentru trecerea la republică prezidenţială
Sursa foto:puterea.ro Vizualizari:

Igor Dodon a adunat 1,5 milioane de semnături pentru trecerea la republică prezidenţială

Partidul Socialiştilor, pro-prezidenţial, a adunat 1,5 milioane de semnături pentru trecerea la forma prezidenţială de conducere a statului. Declaraţia a fost făcută de preşedintele Igor Dodon. Potrivit lui, procesul de colectare a semnăturilor s-a încheiat pe 1 mai, transmite IPN.

Igor Dodon susţine că în următoarele săptămâni socialiştii vor pregăti modificarea legislaţiei şi vor înainta iniţiativa de trecere de la republică parlamentară la stat prezidenţial. Pentru înregistrarea iniţiativei legislative de modificare a Constituţiei sunt necesare cel puţin 34 de semnături ale deputaţilor. „Noi avem 24 de deputaţi, vedem dacă mai găsim 10 şi, dacă îi identificăm, va fi lansată procedura la Curtea Constituţională, care durează şase luni. Dacă nu, vom merge cu această idee la alegerile parlamentare şi acolo suntem obligaţi să câştigăm”, spune şeful statului.

Preşedintele a mai menţionat că pe lângă trecerea la stat prezidenţial, o prioritate este interzicerea migraţiei deputaţilor dintr-un partid în altul. Potrivit lui, actualul Parlament nu reprezintă voinţa poporului, exprimată acum patru ani.
Similare
RECOMANDĂRI