Igor Grosu: Simbolurile care propagă războiul nu trebuie să aibă loc în societatea noastră
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Igor Grosu: Simbolurile care propagă războiul nu trebuie să aibă loc în societatea noastră

Preşedintele Parlamentului, Igor Grosu, dă de înţeles că în Legislativ ar urma să fie aprobat un proiect de lege care ar interzice simbolistica de război pe teritoriul Republicii Moldova. Fiind vorba, în special, despre litera Z, folosită drept semn de distincţie pe unităţile militare ruse şi simbol al invaziei ruse în Ucraina.

În acelaşi timp, preşedintele Parlamentului spune că Republica Moldova s-a alăturat unui şir de sancţiuni internaţionale împotriva Rusiei, însă scopul principal al autorităţilor de la Chişinău este de a ajuta Ucraina, prin găzduirea refugiaţilor, notează IPN.

Preşedintele Parlamentului califică drept o retorică falsă declaraţiile potrivit cărora Republica Moldova nu s-a alăturat sancţiunilor împotriva Federaţiei Ruse. Igor Grosu spune că Chişinăul s-a alăturat unui şir de măsuri menite să penalizeze agresiunea Federaţiei Ruse, dar a evitat să facă public acest lucru.

„Moldova a co-sponsorizat declaraţia Organizaţiei Naţiunilor Unite, Moldova a implementat şi sancţiunile de ordin bancar, au fost aplicate băncilor Rusiei. În ceea ce ţine de Swift, folosirea Mastercard, Moldova s-a alăturat şi atunci când a fost vorba de sancţiunile din partea BERD în raport cu Federaţia Rusă şi Belarus, lucru care privează aceste două state de acces la credite. Sunt lucruri pe care le-am făcut, chiar dacă n-am făcut mare reclamă din asta. Fiecare ţară decide unde poate mai bine să intervină în raport cu această situaţie. Noi am decis să facem mai bine ceea ce putem să facem noi acasă. Şi avem grijă de cetăţenii ucraineni. Eu consider că a avea grijă de copiii şi mamele poporului ucrainean tot este o contribuţie”, a spus Igor Grosu în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.

Deşi voalat, preşedintele Parlamentului a dat de înţeles că până la data de 9 mai, atunci când o parte a societăţii marchează Ziua Victoriei, ar putea fi interzisă simbolistica de război, fiind vorba atât de litera Z, cât şi de controversata panglică a Sfântului Gheorghe.

„E vorba despre toate simbolurile, însemnele, tot felul de lucruri care propagă războiul, violenţa şi nu trebuie să aibă loc în societatea moldovenească. Mă refer la tot ce propagă războiul, tot ce nu are nimic în comun cu simbolica statului. Ucraina apără toată Europa, plăteşte cu vieţile propriilor cetăţeni pentru întreaga Europă. Din declaraţiile tuturor oficialilor cancelariilor occidentale, care vin în Republica Moldova, ies la iveală două lucruri despre noi. Primul este felul exemplar cum Republica Moldova gestionează criza refugiaţilor, şi al doilea, avem parte de o înţelegere foarte clară a modului în care ne-am aliniat la unele sancţiuni”, a spus Igor Grosu.

Preşedintele Parlamentului a reiterat că, deocamdată, nu există informaţii care ar confirma o eventuală atragere a Republicii Moldova în război, prin intermediul trupelor ruse dislocate ilegal în regiunea transnistreană.

Similare
RECOMANDĂRI