În permanenţă depindem de votul unui deputat, directorul IPP
Sursa foto:imagine simbol Vizualizari:

În permanenţă depindem de votul unui deputat, directorul IPP

Cabinetul de miniştri condus de Ion Chicu a reuşit, după trei încercări eşuate săptămâna trecută, să-şi asume răspunderea în Parlament pentru un pachet de legi, cvorumul fiind asigurat de deputatulş Ştefan Gaţcan. Arcadie Barbăroşie, directorul Institutului de Politic Publice, spune că Guvernul şi-a luat ce a vrut şi acum opoziţia nu prea are posibilitate să ceară demisia acestuia. În opinia sa, în consecinţă, Igor Dodon câştigă.

„Are guvernul asigurat şi acest guvern o să-i asigure rezultatele alegerilor, doar în presupunerea că nu se mai găseşte o persoană undeva, în Partidul Democrat sau în Partidul Socialiştilor, care să se dea cu Partidul Acţiune şi Solidaritate. Dar aceasta ar trebui să fie o persoană foarte îndrăzneaţă, pentru că, în baza exemplului domnului Gaţcan, s-a văzut că există instrumente prin care pot fi opriţi deputaţii, forţaţi să ia decizia care convin fracţiunii respective”, a declarat Arcadie Barbăroşie într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, citat de IPN.

Cât despre coaliţia largă, care să includă PSRM, PDM, PAS şi Platforma DA, directorul IPP menţionează că, desigur, preşedintele Igor Dodon şi-o doreşte, însă PAS s-a ciocnit o dată de comportamentul PSRM. PAS nu mai este în stare să mai accepte o altă coaliţie cu PSRM. „În rest, Dodon poate să încerce cu Platforma Demnitate şi Adevăr, dar Platforma DA este absolut principială şi n-o să vrea cu PSRM. Deci, acestea nu sunt altceva decât nişte eventuale coaliţii care ar putea avea loc „dacă”, dar noi înţelegem că niciun fel de „dacă” nu mai există. El o să repete această formulă a lui pe parcursul verii, dar deja începe campania electorală şi nu prea avem timp să mai vedem această coaliţie”, susţine Arcadie Barbăroşie.

Arcadie Barbăroşie mai spune că alegeri anticipate pot fi în 2021, anul acesta nu mai este posibil, aşa cum a precizat Curtea Constituţională, dar totul depinde de votul unui deputat, în permanenţă.

Referindu-se în altă ordine de idei la neîncrederea cetăţenilor în clasa politică, directorul IPP crede că acest tablou din cercetările sociologice se va menţine. Respectiv, nu se va schimba acel număr al persoanelor care nu prea ştiu cu cine să voteze. „Cred că până la 1 noiembrie, 1 decembrie, 1 ianuarie se va menţine încă această porţiune şi, eventual, în Partidul Socialiştilor va scădea susţinea şi, dacă nu face nimic Igor Dodon acum cu persoanele care au să meargă la alegeri, lupta în final se va da între dna Maia Sandu şi domnul Renato Usatîi pentru preşedinţie; pentru alegerile parlamentare o să vedem încă”, a mai menţionat Arcadie Barbăroşie.

Asumarea răspunderii Guvernului a reuşit joi, 9 iulie, când, după trei încercări eşuate, Parlamentul a avut cvorum. Majoritatea de 51 de voturi a fost asigurată de deputatul Ştefan Gaţcan, care a revenit în fracţiunea socialiştilor, după ce cu o săptămână în urmă anunţa că trece la Grupul parlamentar Pro Moldova.
Similare
RECOMANDĂRI