Maia Sandu, întrevedere cu un grup de foşti deportaţi şi urmaşi ai acestora
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Maia Sandu, întrevedere cu un grup de foşti deportaţi şi urmaşi ai acestora

Preşedintele Maia Sandu a avut astăzi o întrevedere cu un grup de foşti deportaţi şi urmaşi ai acestora. Sandu scrie pe pagina sa de Facebook că deşi au trecut aproape trei decenii de când statul s-a angajat să le facă dreptate pentru suferinţa prin care au trecut, cele mai multe probleme au rămas nerezolvate

„Cea mai mare problemă ţine de recuperarea bunurilor confiscate atunci când le-au fost exilate familiile sau de oferirea unor compensaţii potrivite pentru acestea. Oamenii sunt obligaţi să meargă prin instanţe ani la rând pentru a-şi demonstra drepturile, iar dosarele cerute de autorităţi abundă de acte greu de obţinut sau care se exclud reciproc. De facto, legile par să fie făcute nu pentru, ci împotriva foştilor deportaţi. Până şi soarta clădirii ce fusese atribuită pentru un muzeu al deportărilor este incertă”, a scrie Sandu. 

Aceasta mai afirmă că a căzut de acord „că e nevoie de un audit privind recuperarea bunurilor, precum şi de crearea unei entităţi responsabile de problema foştilor deportaţi în noul Guvern”.

„Această structură ar trebui să fie formată din oameni dedicaţi care cunosc problema - istorici care au studiat subiectul, jurişti, dar şi descendenţi ai familiilor deportate”, a mai notat Maia Sandu. 
Similare
RECOMANDĂRI