Marina Tauber a învins în primul tur din alegerile locale noi pentru funcţia de primar la Bălţi
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Marina Tauber a învins în primul tur din alegerile locale noi pentru funcţia de primar la Bălţi

Conform datelor Comisiei Electorale Centrale (CEC), în primul tur din cadrul alegerilor locale noi de duminică, 21 noiembrie, pentru funcţia de primar al municipiului Bălţi a învins Marina Tauber, candidatul din partea partidului „Şor”. Pentru ea au votat 47,93% dintre alegători (15918), informează IPN.

CEC a anunţat printr-un comunicat de presă că „organele electorale ierarhic inferioare au încheiat procesul de numărare a voturilor” şi a prezentat rezultatele preliminare ale alegerilor locale noi pentru funcţia de primar în 15 localităţi din Republica Moldova. Este vorba de „Informaţia prezentată până la recepţionarea documentelor în original de la consiliile electorale de circumscripţie electorală”, care poartă un caracter preliminar.

Pe locul al doilea în confruntarea electorală de la Bălţi s-a clasat candidatul independent Nicolai Grigorişin, cu 20,93% (6951), iar pe locul al treilea, cu un scor egal de 14,08%, s-au clasat candidatul din partea Partidul Politic „Partidul Acţiune şi Solidaritate Boris Marcoci (4679) şi candidatul din partea Blocul electoral al Comuniştilor şi Socialiştilor Alexandr Nesterovschi (4677).

La alegerile de la Bălţi au participat 32,79% (33 596) dintre alegători.

Conform Codului electoral, dacă niciunul dintre candidaţi nu a acumulat cel puţin jumătate din numărul alegătorilor care au participat la alegeri, în două săptămâni fa fi organizat al doilea tur de scrutin. În turul doi participă primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea descreşterii numărului de voturi obţinute în primul tur. Respectiv, pentru funcţia de primar al municipiului Bălţi vor concura în turul doi Marina Tauber şi Nicolai Grigorişin.
Similare
RECOMANDĂRI