Mihai Ghimpu: În turul doi la scrutinul local o să iasă socialistul şi liberalul
Sursa foto:Ziua de Constanta Vizualizari:

Mihai Ghimpu: În turul doi la scrutinul local o să iasă socialistul şi liberalul

În turul doi la alegerile locale noi din municipiul Chişinău vor ajunge candidaţii socialiştilor şi liberalilor. Declaraţia a fost făcută de preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, în cadrul emisiunii „Important” de la postul de televiziune TVC21, transmite IPN.

Potrivit lui, candidatul Partidului Liberal, Valeriu Munteanu, are şanse mari să câştige alegerile noi din municipiul Chişinău. Aceasta pentru că Valeriu Munteanu intenţionează să vină la Primărie nu doar pentru un mandat de un an, spre deosebire de alţi candidaţi. „Unii vor să folosească anul acesta pentru parlamentare. Valeriu Munteanu vine pe mai mult timp. Valeriu Munteanu face parte din echipa liberală şi noi vrem să ducem la bun sfârşit proiectele începute de Dorin Chirtoacă”, a declarat Mihai Ghimpu.

Referindu-se la sistemul electoral mixt, în baza căruia vor avea loc alegerile parlamentare în toamna anului curent, Mihai Ghimpu susţine că acest sistem a fost adoptat pentru ca actuala putere să se menţină în fruntea statului. Liderul PL afirmă că dacă nu va ajunge în următorul legislativ, ocupaţia lui de bază va fi lupta pentru a înfăptui unirea.
Similare
RECOMANDĂRI