Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene din R. Moldova îndeamnă partenerii externi să nu participe la alegerile de peste Nistru
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene din R. Moldova îndeamnă partenerii externi să nu participe la alegerile de peste Nistru

Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, prin intermediul canalelor diplomatice, a venit cu un apel către toţi partenerii externi să se abţină de la delegarea observatorilor şi participarea la as-zisele „alegeri prezidenţiale” din regiunea transnistreană a Republicii Moldova. Precizarea este făcută de purtătorul de cuvânt al MAEIE, Daniel Vodă, într-o postare pe o reţea de socializare, transmite IPN.

Diplomaţia Republicii Moldova menţionează că oricare participare la astfel de acţiuni reprezintă o sfidare la adresa suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova şi subminează procesul de soluţionare a conflictului transnistrean.

Potrivit unui comunicat de presă al Biroului politici de reintegrare, difuzat mai devreme, autorităţile naţionale le califică aceste alegeri drept nelegitime şi nule, care contravin legislaţiei naţionale în vigoare, precum şi principiilor relevante ale dreptului internaţional.

„După cum se cunoaşte, pentru data de 12 decembrie curent, în regiunea transnistreană a Republicii Moldova este preconizată desfăşurarea aşa-numitor „alegeri prezidenţiale”. Constatăm că acest exerciţiu se desfăşoară în afara cadrului constituţional şi contrar legislaţiei în vigoare a Republicii Moldova”, se arată declaraţie.

Biroul politici de reintegrare reiterează poziţia Guvernului Republicii Moldova că astfel de „alegeri” nu pot fi recunoscute şi sunt considerate nule din punct de vedere juridic.

Similare
RECOMANDĂRI