Natalia Gavriliţa, în Bundestagul german: Suntem determinaţi să muncim mult pentru a dezvolta ţara şi a asigura un trai decent cetăţenilor noştri
Sursa foto:gov.md Vizualizari:

Natalia Gavriliţa, în Bundestagul german: Suntem determinaţi să muncim mult pentru a dezvolta ţara şi a asigura un trai decent cetăţenilor noştri

Aflată într-o vizită de lucru la Berlin, prim-ministra Natalia Gavriliţa a participat la şedinţa Comisiei parlamentare pentru politica externă a Bundestagului german. Şefa Executivului le-a vorbit membrilor comisiei despre evoluţiile situaţiei din R. Moldova, având în vedere crizele care se succed în ultima perioadă – criza pandemică, cea energetică, inflaţia şi situaţia economică în contextul regional actual.

Prim-ministrul a menţionat că în această situaţie precară, R. Moldova are nevoie de acţiuni rapide, ţintite pe rezolvarea celor mai acute probleme, dar şi de suport bugetar sub formă de granturi. În context, Natalia Gavriliţa a mulţumit partenerilor externi pentru ajutorul acordat atât în gestionarea crizelor, cât şi în eforturile pentru dezvoltarea R. Moldova, menţionând că reformele iniţiate nu au fost abandonate, iar Executivul, va continua să lucreze pentru a îmbunătăţi viaţa oamenilor. 

„În cadrul Conferinţei donatorilor am prezentat necesităţile noastre în materie de asistenţă externă, dar şi planul imediat de acţiuni pe care l-am elaborat pentru a creşte rezilienţa ţării noastre. Ne vom orienta spre creşterea veniturilor, asigurarea siguranţei alimentare, a securităţii energetice, sporirea competitivităţii, lupta cu corupţia şi asigurarea ordinii publice. În acelaşi timp, în opt luni de guvernare, am fost alături de cetăţenii noştri  - am oferit compensaţii, am majorat veniturile, dar este foarte greu să compensezi în opt luni cei 30 de ani de inacţiune. Suntem totuşi determinaţi să muncim mult pentru a dezvolta ţara şi a asigura un trai decent cetăţenilor noştri“, a spus Natalia Gavriliţa.

În discuţii, a fost analizat impactul războiului din ţara vecină asupra Republicii Moldova, dar şi dificultăţile pe care le întâmpină autorităţile de la Chişinău în gestionarea fluxului de refugiaţi ucraineni. În acest sens, membrii comisiei au remarcat profesionalismul cu care a acţionat conducerea ţării noastre şi mai ales rapiditatea şi eficienţa cu care s-au luat deciziile la Guvern pentru a ajuta refugiaţii. Totodată a fost apreciată ospitalitatea cetăţenilor moldoveni, care prin solidaritatea lor s-au făcut văzuţi în întreaga lume.

Similare
RECOMANDĂRI