Nicu Popescu: „Mergem cu lecţia pregătită la Summit-ul PaE. Multe reforme în R. Moldova vor dura însă mai mulţi ani”
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Nicu Popescu: „Mergem cu lecţia pregătită la Summit-ul PaE. Multe reforme în R. Moldova vor dura însă mai mulţi ani”

La Bruxelles, săptămâna viitoare, urmează să aibă loc cel de-al şaselea Summit al Parteneriatului Estic (PaE), iar priorităţile de dezvoltare pentru următorii ani urmează să fie reflectate în declaraţia comună a reuniunii la nivel înalt. „Mergem cu lecţia pregătită, dar mai multe procese de reforme durează şi vor dura mai mulţi ani în R.Moldova”, o spune într-un interviu la RFI, Nicu Popescu, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al R.Moldova.

„La Summit-ul de la Bruxelles, din 15 decembrie, mergem cu lecţia pregătită, dar mai multe procese de reforme durează şi vor dura mai mulţi ani, inclusiv în domeniul justiţiei. În alte domenii, temele sunt mai mult sau mai puţin făcute, dar natura transformărilor şi europenizării presupune un lucru permanent”, declară Nicu Popescu.

„Încercăm să promovăm interesul R.Moldova de fortificare a dialogului cu Uniunea Europeană. Aici vorbim despre domeniul politic şi de securitate, domeniul energetic, cooperarea în domeniul justiţiei şi afacerilor interne. Sunt următoarele acţiuni care vrem să le întreprindem în relaţiile noastre cu Uniunea Europeană”, precizează şeful Externelor de la Chişinău.

Summit-ul de la Bruxelles se va concentra pe sprijinirea a cinci domenii-cheie – economie, guvernanţă, mediu, securitatea mediului digital şi societate.„Aceste priorităţi se bazează pe realizările anterioare ale Parteneriatului Estic, luând în considerare noile provocări şi oportunităţi – în special tranziţia ecologică şi digitală, în contextul redresării post-pandemie”.

Nicu Popescu, care a fost recent la Bruxelles, a fost întrebat care este mesajul oficialilor europeni pentru autorităţile de la Chişinău, în ajunul reuniunii la nivel înalt. „Mesajul oficialilor europeni este unul de deschidere şi sprijin. Există o foarte mare deschidere faţă de R.Moldova, există o foarte mare dorinţă de a ne ajuta în eforturile noastre de dezvoltare a ţării, în construcţia infrastructurii, în construcţia de drumuri, modernizarea căilor ferate, interconectări în domeniul energetic cu Uniunea Europeană şi România, modernizarea şcolilor şi a spitalelor, sprijinirea unor proiecte de protecţie a mediului înconjurător”. 

„Pe întreg spectru de subiecte, avem oferta din partea Uniunii Europene să fim sprijiniţi, atât financiar, cât şi politic, instituţional. Dar evident, reuşita integrală a tuturor acestor iniţiative ţine de capacitatea noastră de a ne organiza, de a beneficia de această deschidere la maxim, or aici ştim că R.Moldova are instituţii destul de slabe şi foarte des aceste instituţii nu au fost suficient de rapide şi eficiente în beneficierea de acele proiecte care sunt oferite”.

În context, Nicu Popescu a precizat că Republica Moldova are nevoie de instituţii funcţionale şi mai puţin corupte pentru a asimila fondurile europene. „Acum 10 ani, România ne-a oferit acest acord de grant de 100 de mln de euro şi în decurs de 10 ani R.Moldova a fost în stare să realizeze proiecte în valoare de doar 32 de mln de euro şi 68 de mln de euro nu au fost utilizate. Instituţiile din R.Moldova nu au fost în stare să absoarbă aceste oferte. În relaţiile noastre cu partenerii noştri europeni avem foarte mare deschidere, dar în acest timp avem nevoie de un stat mai funcţional, instituţii mai funcţionale, mai rapide, mai puţin corupte, care să poată asimila aceste fonduri”.

Referindu-se la rezultatele pe care le-a înregistrat R.Moldova, la şapte de la ratificarea Acordului de Asociere cu UE, ministrul de Externe a afirmat că în multe domenii, R.Moldova a reuşit să avanseze nu doar pe hârtie, ci şi în realitate. „Principalul succes al Acordului de Asociere şi a Zonei de Liber Schimb cu Uniunea Europeană este că, din 2014, de când se aplică acest acord, exporturile R.Moldova spre piaţa Uniunii Europene au crescut foarte mult, mult mai mult decât în alte state europene, semnatare ale acordurilor de asociere. În cest sens, R.Moldova este cel mai mare beneficiar economic din cadrul Parteneriatului Estic a Acordului de Asociere. Aceste exporturi crescânde pe piaţa UE înseamnă salarii, înseamnă locuri de muncă. Aici este important să punctăm că multe salarii de muncă din R.Moldova, inclusiv în mediul rural, au fost salvate sau au fost create datorită acestui Acord de Asociere cu UE”.

În acelaşi timp, spune Nicu Popescu: „avem lacune foarte mari în tot ce ţine de reforma justiţiei şi corupţia foarte înaltă care evident are un impact negativ asupra mediului de afaceri, asupra atractivităţii R.Moldova pentru investitorii străini. Aici avem cele mai mari lacune pe care trebuie să le rezolvăm. Vedeţi foarte bine cât de nemulţumită este societatea faţă de nivelul de corupţie, faţă de starea justiţiei, starea Procuraturii Generale, a sistemului judecătoresc. Anume această direcţie este prioritară pentru ajustarea standardelor din R.Moldova la aspiraţiile noastre europene, la relaţia noastră cu Uniunea Europeană şi la prevederile Acordului de Asociere”, conchide la RFI, Nicu Popescu, ministrul de Externe. 

Similare
RECOMANDĂRI