Noii membri CEC: Reiterăm necesitatea respectării termenului de 15 zile pentru alegerea conducerii instituţiei
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Noii membri CEC: Reiterăm necesitatea respectării termenului de 15 zile pentru alegerea conducerii instituţiei

Potrivit Hotărârii Parlamentului nr. 115 din 16 septembrie 2021, a fost confirmată componenţa nominală a Comisiei Electorale Centrale, în număr de 6 persoane, din cele 9 care sunt prevăzute de lege. Alţi trei membri urmează a fi confirmaţi.

La 17 septembrie 2021, membrii deja confirmaţi au organizat o şedinţă, în cadrul căreia  doamna Angelica Caraman a fost aleasă în funcţia de preşedinte a instituţiei. Alegerea preşedintelui a fost determinată de necesitatea asigurării continuităţii activităţii Comisiei, inclusiv în contextul organizării alegerilor locale noi din 21 noiembrie 2021, pe motiv că mandatul componenţei precedente a CEC a expirat la 15 septembrie curent.

În cadrul aceleiaşi şedinţe, subiectele privind alegerea vicepreşedintelui şi secretarului Comisiei Electorale Centrale au fost amânate pentru o perioadă de cel mult 15 zile, prevăzută de alin.(1) al art. 17 din Codul electoral. Amânarea celor două subiecte a fost decisă, pe de o parte, pentru a permite Parlamentului confirmarea celor trei membri, pentru componenţa deplină, conform prevederilor alin.(1) art. 16 din Cod.

Pe de altă parte, amânarea s-a făcut cu scopul ca întreaga componenţă a CEC să participe la procedura de alegere a vicepreşedintelui şi secretarului Comisiei, întru asigurarea dreptului de a alege şi de a fi ales pentru membrii neconfirmaţi deocamdată. Comisia subliniază că termenul maxim de 15 zile, stipulat în Codul electoral, expiră la 1 octombrie 2021, motiv pentru care membrii Comisiei confirmaţi reiterează necesitatea respectării termenului pentru alegerea conducerii instituţiei şi fac apel către Parlament să suplinească numărul membrilor CEC în conformitate cu prevederile legale menţionate anterior. 

Similare
RECOMANDĂRI