Opinie: PSRM şi ACUM trebuiau să acţioneze de la bun început în baza declaraţiei de stat capturat
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Opinie: PSRM şi ACUM trebuiau să acţioneze de la bun început în baza declaraţiei de stat capturat

Ambele părţi ale coaliţiei majoritare, PSRM şi blocul ACUM, au greşit astfel încât s-a ajuns la un pas de demitere a Guvernului Sandu. De această părere este fostul deputat Stela Jantuan. Potrivit ei, cele două formaţiuni trebuiau să acţioneze de la bun început în baza declaraţiei de stat capturat, pe care au adoptat-o în primele zile când s-a format coaliţia de guvernare, transmite IPN, cu referire la declaraţiile făcute la Jurnal TV.

Totodată, Stela Jantuan este de părere că această coaliţie încă nu şi-a îndeplinit scopurile pe care şi le-a propus atunci când s-a format majoritatea parlamentară. „Încă nu avem acea deoligarhizare, încă nu avem acea decapturare a statului. Instituţiile statului încă nu funcţionează aşa cum trebuie. Deci, coaliţia încă nu şi-a îndeplinit funcţiile sale”, a menţionat aceasta. Stela Jantuan este de părere că în situaţia actuală nici PSRM, nici blocul ACUM nu sunt în soluţii favorabile.

Deputatul socialist Grigore Novac spune că spre expertizare la Comisia de la Veneţia, în mod normal, se expediază proiectul de lege, dar nu legea propriu-zisă intrată în vigoare. Potrivit lui, legile urmează să fie adoptate deja ţinându-se cont de recomandările comisiei. Astfel a comentat el soluţia pentru ieşirea din criză, formulată ieri de premierul Maia Sandu, potrivit căreia PSRM urmează să-şi retragă moţiunea de cenzură, iar ea se obligă în mod public să expedieze Legea modificată a Procuratului Comisiei de la Veneţia. În plus, socialistul spune că atunci când coaliţia de guvernare s-a angajat să reformeze justiţia, PSRM a propus să fie antrenate toate partidele parlamentare şi extraparlamentare în acest proces, însă blocul ACUM a evitat să facă aşa.

Fostul deputat Victor Stepaniuc susţine că dacă este vorba de lege, ca în cazul iniţiativei prim-ministrei, Comisia de la Veneţia nici nu o primeşte pentru expertizare. În plus, Constituţia nu prevede nici comisia de preselectare a candidaţilor la funcţia de procuror, nici numirea acestora de către prim-ministru şi dacă aceste lucruri nu sunt stipulate în Legea Supremă, atunci ele sunt anticonstituţionale.

Deputatul fracţiunii PAS, blocul ACUM, Oazu Nantoi, susţine că Republica Moldova se află, în continuare, într-o situaţie extraordinară şi declaraţia privind caracterul captiv al statului nu a fost anulată. Oazu Nantoi este de părere că prioritate nu este păstrarea Guvernului, ci întoarcerea statului în albia constituţională: „Ca să avem o Procuratură funcţională şi un procuror care acţionează în baza legii, ca să avem un sistem judecătoresc independent şi necorupt. În situaţia actuală, Guvernul Maia Sandu a început să fie atacat sistematic şi nefondat din partea Preşedinţiei”, a afirmat parlamentarul. Şi Oazu Nantoi consideră că Igor Dodon se teme de consolidarea poziţiilor Guvernului.
Similare
RECOMANDĂRI