Pachetul legislativ pentru reforma fiscală a fost publicat în Monitorul Oficial
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Pachetul legislativ pentru reforma fiscală a fost publicat în Monitorul Oficial

Pachetul legislativ pentru reforma fiscală şi decretul privind promulgarea acesteia au fost publicate în Monitorul Oficial.

Începând cu 1 octombrie, se va aplica o singură cotă de 12% la impozitarea veniturilor persoanele fizice. În prezent, persoanele fizice sunt impozitate cu 7% pentru veniturile de până la 33 de mii de lei şi cu 18% pentru veniturile care depăşesc această sumă. Taximetriştii care au un salariu lunar de până la 10 mii de lei vor achita un impozit unic pe venit de 500 de lei lunar, notează IPN.

Scutirea personală se majorează până la 24 de mii de lei anual. Pentru persoanele cu dizabilităţi obţinute în acţiuni de luptă pentru integritatea ţării şi în Afganistan scutirea personală urmează să crească până la 30 de mii de lei. Pentru familiile cu copii se va majora scutirea pentru persoane întreţinute de la 2520 de lei până la 3000 de lei, iar în cazul persoanelor întreţinute cu dizabilităţi în urma unei afecţiuni congenitale sau din copilărie, până la 18 mii de lei. Totodată, scutirea majoră în mărime de 18 mii de lei se va aplica şi în cazul persoanelor întreţinute cu dizabilităţi severe şi accentuate.

Legea prevede reducerea contribuţiei de asigurări sociale achitate de angajatorul din sectorul privat, instituţiile de învăţământ superior şi instituţiile medico-sanitare de la 23% la 18%, iar contribuia angajatorilor din agricultură va descreşte de la 16% la 12%. Totodată, urmează să fie stabilit un regim fiscal special pentru activitatea în sectorul hotelier şi al restaurantelor, prin reducerea cotei TVA de la 20% la 10%.

Pachetul mai prevede o serie de acţiuni care urmăresc să scadă presiunea şi să stimuleze mediul de afaceri, printre care: majorarea de la doi la trei ani a termenului-limită de repatriere a valutei pentru rezultatele contractelor externe, controlul la faţa locului se va face doar după verificarea actelor, limitarea atribuţiilor Serviciului de Informaţii şi Securitate legate de investigarea infracţiunilor economice şi anularea amenzilor şi penalităţilor de întârziere în cazul achitării impozitelor şi taxelor până la 10 sau 20 decembrie.

Majoritatea articolelor din pachetul legislativ vor intra în vigoare la data de 1 octombrie anul curent.
Similare
RECOMANDĂRI