Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

PD va evalua situaţia din Bălţi şi Chişinău pentru a decide cum participă la alegeri

Întârziate, dar necesare. Astfel califică Partidul Democrat demisiile primarilor din Bălţi şi Chişinău, Renato Usatâi şi Dorin Chirtoacă. Conducerea formaţiunii a decis evaluarea situaţiei în cele două oraşe pentru a identifica problemele cu care se confruntă cetăţenii. Ulterior va fi stabilită modalitatea de participare la alegeri.

Democraţii au salutat demisiile primarilor de Bălţi şi Chişinău şi spun că gestul foştilor edili scapă muncipiile de captivitatea corupţiei şi a intereselor de partid.

Purtătorul de cuvânt al PDM spune că formaţiunea încă nu a decis pe cine va propune pentru cele două curse electorale sau modalitatea în care PDM va participa la alegeri. Cert este că întâi vor fi identificate cele mai importante probleme ale locuitorilor din Bălţi şi Chişinău pentru a stabili priorităţile viitorilor candidaţi.

După demisiile primarilor de Bălţi şi Chişinău, Renato Usatâi şi Dorin Chirtoacă, Comisia Electorală Centrală urmează să stabiliească data alegerilor locale noi. Cel mai probabil acestea vor avea loc la 20 mai 2018.
 
Similare
RECOMANDĂRI