PL lansează o campanie de colectare a semnăturilor pro-Unire
Sursa foto:Radio Chişinău Vizualizari:

PL lansează o campanie de colectare a semnăturilor pro-Unire

Partidul Liberal lansează campania naţională „Semnează declaraţia PL de Unire cu Ţara-mamă România”. Decizia a fost luată duminică, 16 septembrie, la şedinţa Biroului Permanent al PL.

Potrivit vicepreşedintelui şi membrului Biroului Permanent PL, Valeriu Munteanu, semnăturile vor fi colectate până pe 1 decembrie, după care, în funcţie de necesitate, campania va fi prelungită. Semnăturile vor fi colectate de activul partidului, în fiecare localitate din ţară, concomitent.

„Vrem să strângem toate semnăturile din Republica Moldova. Sunt invitaţi să semneze toţi cei care militează pentru unire şi consideră, la fel ca noi, că doar unirea Republicii Moldova cu România este soluţia izbăvitoare pentru fiecare cetăţean”, a declarat Valeriu Munteanu pentru IPN.

Semnăturile colectate vor fi prezentare Parlamentelor de la Chişinău şi de la Bucureşti. Startul campaniei va fi dat duminică, 23 septembrie.

Similare
RECOMANDĂRI