Platforma „Pentru Moldova” anunţă că nu va vota pentru ridicarea imunităţii celor doi deputaţi, Denis Ulanov şi Petru Jardan
Vizualizari:

Platforma „Pentru Moldova” anunţă că nu va vota pentru ridicarea imunităţii celor doi deputaţi, Denis Ulanov şi Petru Jardan

Platforma Parlamentară „Pentru Moldova” consideră drept neîntemeiată solicitarea procurorului general, Alexandr Stoianoglo, privind ridicarea imunităţii parlamentare a deputaţilor Denis Ulanov şi Petru Jardan, şi anunţă că nu va vota pentru ridicarea imunităţii celor doi. Asta deşi anterior, Denis Ulanov a solicitat colegilor săi să voteze pentru ridicarea imunităţii sale, declarând că nu se ascunde după imunitate şi nu a venit în poltiică pentru imunitate parlamentară.

„Procurorul general nu a prezentat argumente juridice şi dovezi clare care să-l incrimineze pe colegul nostru Denis Ulanov nici în documentele oficiale, nici la şedinţa Comisiei Juridice, numiri şi imunităţi, la care a participat. Mai mult, însuşi procurorul general a confirmat că Denis Ulanov nu a fost beneficiar al banilor furaţi din bănci”, se spune într-un comunicat al Platformei „Pentru Moldova”.

De asemenea, Pentru Moldova declară că au fost încălcate drepturile deputaţilor la apărare, în condiţiile în care avocaţii acestora nu au fost lăsaţi să participe la şedinţa Comisiei juridice, pentru a aduce argumente şi dovezi la acuzaţiile procurorului general. Deputaţii Pentru Moldova suspectează că solicitarea încuviinţării ridicării imunităţii celor doi aleşi are legătură cu situaţia politică şi cu majoritatea parlamentară pe care Pentru Moldova a format-o cu PSRM. 

„De aceea, poziţia Platformei „Pentru Moldova” este următoarea: nu vom participa la acest spectacol ieftin, pentru că nu are nimic în comun cu legea”, se mai spune în comunicat.
Similare
RECOMANDĂRI