PPDA anunţă că nu va înainta un candidat la circumsripţia nr. 38 Hînceşti
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

PPDA anunţă că nu va înainta un candidat la circumsripţia nr. 38 Hînceşti

Partidul Platforma Demnitate şi Adevăr anunţă că se va abţine de la înaintarea unui candidat pentru circumscripţia nr. 38, pentru a nu dispersa şi bulversa definitiv electoratul. Asta în condiţiile în care ieri, Mihai Druţă, persoana înaintată de PPDA a anunţat că nu va candidat din partea Platformei.

Într-un comunicat al partidului, se spune că „chiar dacă studiile sociologice independente îl acreditează pe Andrei Năstase cu cele mai mari şanse de victorie în circumscripţia nr. 38, Platforma DA a solicitat partidelor proeuropene identificarea unui candidat apartinic comun”.

„Platforma DA regretă că partidele proeuropene şi naţionale au preferat să-şi înainteze candidaţii pentru aceasta circumscripţie fără coordonare reciprocă, deviind în felul acesta de la principiile care au stat la baza succesului din alegerile parlamentare din 2019.

Cu toate acestea, considerăm că mai există timp pentru ca partidele proeuropene să-şi reconsidere poziţiile şi să accepte înaintarea unui candidat comun al forţelor proeuropene”, se mai spune în comunicat. 

Platforma DA îndeamnă toţi alegătorii din raza circumscripţiei 38 să iasă masiv la vot pe data de 15 martie. În cazul în care partidele de centru-dreapta nu vor ajunge până atunci la un compromis privind rămânerea în cursă a unui singur candidat, PPDA spune că va îndemna alegatorii din circumscripţia nr.38 să voteze persoana care va reprezenta cel mai bine idealurile de libertate, dreptate şi demnitate, justiţie şi valorile democratice, un candidat integru şi profesionist de profil european, pentru a nu permite dispersarea şi pulverizarea voturilor şi a facilita victoria unui exponent al structurilor antinaţionale şi antireformatoare.

Similare
RECOMANDĂRI