PPDA face un nou apel către deputaţi, pentru convocarea unei şedinţe extraordinare a Parlamentului. Până acum, „reacţia a fost anemică”
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

PPDA face un nou apel către deputaţi, pentru convocarea unei şedinţe extraordinare a Parlamentului. Până acum, „reacţia a fost anemică”

Vicepreşedintele Parlamentului, deputatul fracţiunii Platforma DA, Alexandru Slusari, face un nou îndemn către deputaţi, pentru a demara procedura de convocare a şedinţei extraordinare a Parlamentului, pentru a lua decizii legate de agricultură. Slusari declară că după ce PPDa a comunicat vineri propunerile sale pentru ordinea de zi a unei eventuale şedinţe extraordinare, reacţia din partea celorlalţi deputaţi a fost una „anemică”.

„Avem nevoie de 34 de semnături şi de ordinea de zi. Vineri am comunicat propunerile Platformei DA cu proiectul ordinii de zi reprezentanţilor tuturor fracţiunilor, specializaţi în domeniul agricol (cu excepţia grupului Şor). Reacţia a fost anemică.

Pentru agricultori acum contează fiecare zi! Se apropie timpul semănatului şi a plăţilor pe datorii, însă foarte mulţi fermieri nu dispun nici măcar de producţia necesară pentru a achita cotaşilor plata de arendă. Pentru mâine fermierii din mai multe raioane au anunţat următorul protest”, declară Slusari. 

„E nevoie de intervenţia promptă a Parlamentului! Chem toţi deputaţii la responsabilitate faţă de ramura startegică a economiei şi faţă de satele noastre! Vă rog pe cei plecaţi să reveniţi căt mai urgent în ţară. Toţi deputaţii fracţiunii Platforma DA sunt pe loc şi suntem gata să ne convocăm chiar în săptămâna curentă, conchide deputatul.

Amintim, pentru o eventuală şedinţă extraordinară a Parlamentului, Platforma DA propune:
- cel puţin 500 mln. lei pentru compensarea cheltuielilor la culturile din prima grupă,
-declararea stării de urgenţă,
-deblocarea eliberării certificatelor de forţa majoră,
-adresarea către partenerii externi după ajutor,
-vacanţa fiscală pentru agricultorii afectaţi.

PPDA subliniază că dacă  sunt şi alte propuneri, fracţiunea este gata să le discute. 
 

Similare
RECOMANDĂRI