Preşedintele Igor Dodon se va întâlni astăzi, la Moscova, cu Dmitri Kozak
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Preşedintele Igor Dodon se va întâlni astăzi, la Moscova, cu Dmitri Kozak

Preşedintele Igor Dodon se va întâlni, astăzi, la Moscova cu mai mulţi oficiali ruşi, inclusiv cu vicepremierul Dmitri Kozak, reprezentant special al Kremlinului pentru dezvoltarea relaţiilor comercial-economice cu Republica Moldova.

Igor Dodon scrie pe pagina de Facebok că la aceste întrevederi va discuta aspectele legate de extinderea comerţului şi a cooperării economice, chestiuni din sfera socială şi umanitară, problemele migranţilor.

De asemenea, va fi abordată şi problematica transnistreană, livrările de gaze ruseşti şi reluarea activităţii, după o pauză de trei ani a Comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru colaborare comercial-economică.

Subiectul reducerii preţului de livrare a gazului natural pentru Republica Moldova, va fi discutat, astăzi, de Igor Dodon şi cu conducerea S.A. „Gazprom”.

Igor Dodon, de la investirea sa în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, a efectuat mai multe vizite de lucru în Rusia decât în ţările Uniunii Europene.

Similare
RECOMANDĂRI