Preşedintele K. Iohannis: Comisia de la Veneţia constată că modificările aduse legislaţiei bulversează sistemul judiciar. Ministrul Justiţiei ar trebui să demisioneze
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Preşedintele K. Iohannis: Comisia de la Veneţia constată că modificările aduse legislaţiei bulversează sistemul judiciar. Ministrul Justiţiei ar trebui să demisioneze

Klaus Iohannis a reacţionat după apariţia primelor informaţii despre raportul Comisiei de la Veneţia privitor la modificările din Justiţie adoptate de autorităţile române. "Punerea în pericol a independenţei procurorilor şi judecătorilor, afectarea încrederii în justiţie, impactul negativ asupra eficienţei actului de justiţie în materie penală în combaterea diferitelor infracţiuni, inclusiv a infracţiunilor de corupţie, a celor săvârşite prin violenţă sau a celor de criminalitate organizată sunt aspecte esenţiale asupra cărora Comisia de la Veneţia atrage atenţia în analiza sa", transmite preşedintele Iohannis.

Iată poziţia preşedintelui Klaus Iohannis, cu privire la opiniile cuprinse în raportul Comisiei de la Veneţia în legătură cu modificările aduse legilor justiţiei şi codurilor penale:

"Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, consideră că aspectele foarte grave reţinute de Comisia de la Veneţia cu privire la modificările aduse legilor justiţiei şi codurilor penale reprezintă un semnal fără echivoc, de care actuala guvernare şi majoritate parlamentară trebuie să ţină cont pentru a nu împinge România pe o direcţie incompatibilă cu valorile Uniunii Europene. Cele două opinii ale acestui for european sunt extrem de critice şi confirmă, aşa cum era previzibil, toate neregulile sesizate de mai bine de un an de zile de către Preşedintele României, de opoziţia parlamentară, de societatea civilă, de Consiliul Superior al Magistraturii, de judecători şi procurori.

Punerea în pericol a independenţei procurorilor şi judecătorilor, afectarea încrederii în justiţie, impactul negativ asupra eficienţei actului de justiţie în materie penală în combaterea diferitelor infracţiuni, inclusiv a infracţiunilor de corupţie, a celor săvârşite prin violenţă sau a celor de criminalitate organizată sunt aspecte esenţiale asupra cărora Comisia de la Veneţia atrage atenţia în analiza sa.

Preşedintele Klaus Iohannis subliniază că, prin concluziile prezentate public, Comisia de la Veneţia constată că modificările aduse legilor justiţiei şi legislaţiei penale bulversează întregul sistem judiciar şi generează efecte negative, iar o serie de prevederi nou introduse vor avea consecinţe directe asupra unor proceduri şi dosare penale în care sunt implicaţi oameni politici.

Preşedintele României consideră că este inacceptabil ca întreaga legislaţie din acest domeniu esenţial pentru orice democraţie autentică să fie dramatic alterată, doar pentru a-i proteja pe unii lideri politici care au probleme cu justiţia.

În ceea ce priveşte modificările aduse legislaţiei penale, multe dintre aspectele vizate de Comisia de la Veneţia au fost punctate şi în obiecţia de neconstituţionalitate ridicată de către Preşedintele României. Viteza nejustificată a adoptării, absenţa consultărilor reale şi lipsa de transparenţă sunt elemente care afectează în mod negativ calitatea legislaţiei şi generează incertitudine. Mai mult, unele modificări ignoră convenţii internaţionale la care România este parte sau depăşesc cu mult unele hotărâri ale Curţii Constituţionale.

Preşedintele Klaus Iohannis consideră că, din dorinţa de-a favoriza pe cei care au probleme cu legea, coaliţia PSD – ALDE prejudiciază iremediabil nu numai statul de drept şi încrederea cetăţeanului că nimeni nu e mai presus de lege, indiferent de funcţia sau poziţia pe care o are în societate, ci şi toate eforturile unei întregi naţiuni pentru care valorile fundamentale europene sunt incontestabile.

Preşedintele României condamnă ferm comportamentul iresponsabil al Ministrului Justiţiei care, sub pretextul implementării recomandărilor Comisiei de la Veneţia în cuprinsul Ordonanţei de Urgenţă 92/2018, a inclus prevederi fără nicio legătură cu acestea, ba chiar contrare lor, de natură să sporească îngrijorarea partenerilor europeni. Preşedintele Klaus Iohannis menţionează că acesta este un nou episod dintr-un lung şir de decizii controversate luate de acest ministru în timpul mandatului său. În acest mod, Ministrul Justiţiei şi-a compromis definitiv credibilitatea, motiv întemeiat pentru a-şi prezenta demisia din funcţie.

Preşedintele Klaus Iohannis solicită Parlamentului României să ţină cont de opiniile cuprinse în raportul Comisiei de la Veneţia şi să reevalueze cu maximă celeritate modificările aduse legilor justiţiei, dar şi Codurilor Penale şi de Procedură Penală, pentru ca impactul negativ asupra justiţiei şi a statului de drept să înceteze. Preşedintele României consideră că reevaluarea în ansamblu a modificărilor în discuţie va trebui să se realizeze printr-un proces amplu şi real de consultare, astfel încât să rezulte o legislaţie îmbunătăţită, care să se bucure de un larg sprijin al societăţii româneşti şi, totodată, să garanteze respectarea statului de drept şi a tuturor standardelor internaţionale în materie.

Similare