Preşedintele Parlamentului, Igor Grosu, a discutat cu Claus Neukirch, Şeful Misiunii OSCE în R. Moldova
Sursa foto:parlament.md Vizualizari:

Preşedintele Parlamentului, Igor Grosu, a discutat cu Claus Neukirch, Şeful Misiunii OSCE în R. Moldova

Preşedintele Parlamentului, Igor Grosu, s–a întâlnit cu şeful Misiunii OSCE în Republica Moldova, Claus Neukirch. La întrevedere a participat şi consilierul politic din cadrul Misiunii OSCE la Chişinău, Paolo Tatti.

În cadrul întâlnirii, s-a făcut un schimb de opinii privind evoluţiile în procesul de reglementare transnistreană şi a măsurilor ce urmează a fi întreprinse în viitorul apropiat.

S-a vorbit şi despre problema plăcuţelor cu numere neutre şi a fost exprimată speranţa că împreună se va găsi o soluţie, astfel încât cetăţenii simpli să nu aibă de suferit.

De asemenea, s-a discutat despre situaţia pandemică din Republica Moldova, inclusiv în regiunea transnistreană. ”Chişinăul va continua să contribuie la bunăstarea şi ocrotirea sănătăţii locuitorilor din stânga Nistrului”, a subliniat preşedintele Parlamentului.

În cadrul discuţiei au fost abordate şi alte subiecte de interes de pe agenda de colaborare cu OSCE, cum ar fi respectarea drepturilor omului pe malul stâng al Nistrului şi provocările de securitate din ţară şi din regiune.

“Mizăm pe oferirea asistenţei şi expertizei necesare din partea reprezentanţilor OSCE autorităţilor de la Chişinău, astfel ca cetăţenii de pe ambele maluri ale Nistrului să beneficieze de libera circulaţie, fără a îngrădi accesul la serviciile din toate sferele sociale, inclusiv din sistemul medical şi al educaţiei”, a menţionat Igor Grosu.

Şeful Misiunii OSCE a confirmat deschiderea organizaţiei în continuarea unei bune colaborări şi disponibilitatea de a oferi tot sprijinul Republicii Moldova în efortul autorităţilor focusat pe interesul cetăţenilor.

Similare
RECOMANDĂRI