Preşedintele Parlamentului, Igor Grosu, s-a întâlnit cu Preşedintele Radei Supreme a Ucrainei, Ruslan Stefanciuk, în cadrul vizitei la Kiev
Sursa foto:multimedia.parlament.md Vizualizari:

Preşedintele Parlamentului, Igor Grosu, s-a întâlnit cu Preşedintele Radei Supreme a Ucrainei, Ruslan Stefanciuk, în cadrul vizitei la Kiev

Preşedintele Parlamentului, Igor Grosu, s-a întâlnit cu Preşedintele Radei Supreme a Ucrainei, Ruslan Stefanciuk, în cadrul unei vizite de lucru la Kiev, la care a participat şi preşedintele Comisiei securitate naţională, apărare şi ordine publică, Lilian Carp.

În cadrul întrevederii, Igor Grosu i-a reiterat omologului său solidaritatea R. Moldova şi a întregului popor faţă de Ucraina. ”De la începutul războiului, ţara noastră a condamnat cu fermitate agresiunea militară a Federaţiei Ruse şi a exprimat deplina susţinere pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei”, a subliniat Preşedintele Parlamentului.

Igor Grosu şi Lilian Carp au vizitat şi localităţile Bucea, Gostomel şi Irpin, care au suferit atrocităţi ce au şocat o lume întreagă. ”Acest război trebuie oprit, iar crimele de război investigate şi pedepsite. Ucraina în faţa întregii lumi astăzi este o întruchipare a curajului şi a determinării de a-şi apăra valorile şi dreptul de a-şi alege viitorul”, a declarat Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova.

În cadrul întrevederii, Igor Grosu a comunicat oficialilor ucraineni despre disponibilitatea ţării noastre de a detaşa în Ucraina un contingent de genişti pentru deminarea teritoriului minat, astfel ca populaţia civilă să se simtă în siguranţă. 

Guvernul Republicii Moldova a acordat ajutor umanitar în mărime de circa 1,2 milioane de euro regiunilor Viniţa şi Odesa. La moment, este în pregătire următorul pachet umanitar cu produse medicale (medicamente şi echipamente).

Preşedintele Parlamentului a subliniat faptul că R. Moldova, din prima zi de război, este alături de Ucraina şi cetăţenii săi care fug din calea urgiei. Aproape jumătate de milion de refugiaţi din Ucraina au intrat pe teritoriul Republicii Moldova, iar 100 de mii de refugiaţi se află actualmente în R. Moldova. Circa două mii de copii din Ucraina sunt înscrişi în instituţiile de educaţie generală ale ţării.

”De asemenea, Republica Moldova se află în deplină conformitate cu sancţiunile financiare impuse de comunitatea internaţională împotriva Rusiei”, a remarcat şeful Legislativului.

Preşedintele Parlamentului a subliniat faptul că Republica Moldova va rămâne solidară cu lupta dreaptă a poporului ucrainean pentru libertatea şi integritatea teritorială şi va continua să îi ofere tot suportul necesar.

Similare
RECOMANDĂRI