Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Preşedintele Sloveniei, Borut Pahor, se află într-o vizită oficială la Chişinău

Preşedintele Sloveniei, Borut Pahor, se află într-o vizită oficială, de două zile, la Chişinău. La întrevederea cu preşedintele Maia Sandu, el şi-a exprimat sprijinul pentru reformele asumate de guvernul Republicii Moldova. La rândul său, Maia Sandu a declarat că este important sprijinul Sloveniei în aprofundarea dialogului Republicii Moldova cu Uniunea Europeană.

Preşedintele Sloveniei, Borut Pahor a fost întâmpinat cu onoruri militare la Chişinău. Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a mulţumit pentru sprijinul constant acordat, inclusiv pentru recunoaşterea certificatelor de vaccinare.

MAIA SANDU, preşedintele Republicii Moldova: „Am discutat cu domnul preşedinte cum putem spori colaborarea economică moldo-slovenă. Cred că avem un potenţial de creştere a schimburilor comerciale între ţările noastre. Am vorbit şi despre provocările cu care se confruntă ţările noastre în gestionarea pandemiei COVID-19. Apreciem decizia Sloveniei de a accepta certificatele de vaccinare anti-COVID-19, emise de autorităţile moldoveneşti.”

La rândul său, preşedintele Sloveniei a apreciat activitatea preşedintelui Maia Sandu şi determinarea de a combate corupţia.

BORUT PAHOR, preşedintele Republicii Slovenia: „Sunteţi un om cu demnitate şi aţi păstrat speranţa oamenilor care v-au votat. Nu o să rezolvaţi peste noapte, dar o să rezolvaţi ceea ce îşi doreşte Republica Moldova – un viitor mai bun. Îmi imaginez ce greu este ca după zece ani să adoptaţi legile necesare, ca oamenii să fie convinşi de lupta împotriva corupţie. În măsura în care UE şi Slovenia vă pot sprijini în aceste reforme – puteţi să vă bazaţi pe noi.”

Preşedintele Sloveniei are programate mai multe întâlniri cu oficiali de la Chişinău,  inclusiv cu premierul Natalia Gavriliţa şi cu preşedintele Parlamentului Igor Grosu. Borut Pahor este al şaselea şef de stat care vine în Republica Moldova în timpul mandatului preşedintelui Maia Sandu. Reamintim că, în această săptămână, şi preşedintele Germaniei, a fost într-o vizită oficială la Chişinău.
Similare
RECOMANDĂRI