PUN a depus un denunţ la Procuratură în care cere anchetarea lui Igor Dodon
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

 PUN a depus un denunţ la Procuratură în care cere anchetarea lui Igor Dodon

Partidul Unităţii Naţionale (PUN) a depus un denunţ la Procuratura Generală, în care cere anchetarea preşedintelui Republicii Moldova, Igor Dodon. Într-o conferinţă de presă la IPN, Anatol Şalaru, preşedinte executiv al formaţiunii, a spus că la baza denunţului a stat o înregistrare video apărută în presă unde Igor Dodon îi vorbeşte fostului lider al PDM, Vlad Plahotniuc, despre faptul că primeşte lunar bani din Rusia pentru Partidul Socialiştilor, pe care l-a condus până să fie ales preşedinte.

Potrivit lui Anatol Şalaru, acţiunile lui Igor Dodon vin în contradicţie cu legile Republicii Moldova, inclusiv cu cele care vizează securitatea naţională a statului. Anatol Şalaru spune că denunţul este făcut acum dat fiind faptul că, de câteva zile, există un nou procuror general, chiar dacă interimar. „Declanşarea procedurii de urmărire penală sau nedeclanşarea ei va fi hârtia de turnesol a imparţialităţii şi a mult doritei depolitizări a justiţiei”, a spus Anatol Şalaru.

Anatol Şalaru a mai spus că nimeni nu este şi nu trebuie să fie deasupra legii. În opinia sa, informaţiile apărute în presă sunt suficiente pentru suspendarea şi anchetarea lui Igor Dodon. „Este necesar ca această anchetă, deja întârziată, să fie lansată cât mai repede pentru a nu permite ascunderea urmelor, mai ales a celor care vizează finanţările venite din Rusia. Dat fiind faptul că acest denunţ vizează elemente care constituie atentat la securitatea naţională, sperăm că noul procuror general interimar va acţiona cât mai urgent”, a mai spus Anatol Şalaru.

Denunţul a fost depus miercuri, 7 august şi, potrivit preşedintelui executiv al PUN, examinarea acestuia, conform procedurilor legale, durează o lună.

Similare
RECOMANDĂRI