Radu Marian, despre presupusele ameninţări cu excluderea din partid a deputaţilor ACUM: „Un fals grosolan. Sugerez lui Ţîcu să se apuce de treabă”
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Radu Marian, despre presupusele ameninţări cu excluderea din partid a deputaţilor ACUM: „Un fals grosolan. Sugerez lui Ţîcu să se apuce de treabă”

Radu Marian respinge acuzaţiile lui Octavian Ţîcu precum că deputaţii din Blocul ACUM ar fi fost ameninţaţi cu excluderea din partid dacă îşi vor pune semnătura pentru crearea unei Comisii ce va investiga cauzele „de trădare de patrie din partea preşedintelui Igor Dodon”, menţionând că acest subiect „nici nu s-a discutat în fracţiune”.

„Aceste declaraţii ale lui Ţîcu precum că am fi fost ameninţaţi sunt un fals grosolan, nici nu s-a discutat acest subiect la fracţiune. Tot ce poate Ţîcu este să-şi înjure proprii colegi, să pun gaz pe foc, pentru că dacă ar fi vrut să rezolve cu adevarat probleme, ar fi avut proiecte şi iniţiative în Parlament. Nu-mi aduc aminte despre niciuna, mai ales că dânsul este membru al comisiei mass-media, iar noi nici până astazi nu avem un Consiliul al Audiovizualului funcţional. Ce sugerez lui Ţîcu este să se apuce de treabă”, a declarat deputatul ACUM, Radu Marian, pentru Unimedia.

Amintim că Ţîcu a menţionat că până la momentul actual au fost depuse trei semnături pentru crearea unei Comisii ce va investiga cauzele „de trădare de patrie din partea preşedintelui Igor Dodon”. Este vorba despre Octavian Ţîcu, Lilian Carp şi Iurie Reniţă.

Similare
RECOMANDĂRI