Reacţia lui Iurie Leancă după declaraţiile lui Veaceslav Platon
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Reacţia lui Iurie Leancă după declaraţiile lui Veaceslav Platon

Fostul premier Iurie Leancă vine cu o reacţie după comentariile lui Veaceslav Platon în care a fost vizat. „Voi demonstra că aceste declaraţii şi campanii mediatice nu au nicio bază factologică. Şi voi cere în instanţă ca, aşa cum au manipulat timp de patru ani de zile, alţi patru ani să prezinte dezminţiri, scuze publice şi să plătească despăgubiri morale pe care le voi dona celor nevoiaşi”, menţionează fostul premier, citat într-un comunicat remis presei.

„Domnul Platon, cel care este considerat cel mai mare raider din spaţiul post-sovietic, iată vine şi zice că nu a fost bine că Guvernul s-a implicat în toamna 2014 când s-au eliberat garanţiile bancare. Probabil pentru el ar fi fost bine ca jumate de milion de cetăţeni să rămână fără depunerile băneşti, ca sistemul bancar să se prăbuşească. Iar el să cumpere bănci la preţ de doi bani, ca întreaga economie a Moldovei să fie paralizată, ca după aia să urmeze un protest fără precedent, iar la alegerile din noiembrie 2014 urmând să câştige partidele revanşarde filo-ruse”, menţionează Iurie Leancă.

Potrivit lui, „acesta de fapt era obiectivul lui Platon şi al celor care-l ghidau”. „Îmi aduc aminte în acest context şi de unele informaţii din vara 2014 despre eforturile lui Platon de a cumpăra câţiva deputaţi pentru a nu permite ratificarea Acordului de Asociere cu UE”, a mai spus fostul prim-ministru.

Veaceslav Platon, fost deputat, condamnat la 30 de ani de închisoare în două dosare penale, susţine că Iurie Leancă ar fi fost implicat „în totalitate” în „furtul al miliardului”, în urma căruia a fost fraudat sistemul bancar din Republica Moldova. Totodată, Veaceslav Platon consideră că Iurie Leancă „nu înţelegea ce face”. Declaraţiile au fost făcute în cadrul unei ediţii speciale a emisiunii „Politica Nataliei Morari” de la TV8, realizate în penitenciar.
Similare
RECOMANDĂRI