Reacţia preşedintelui Parlamentului, Andrian Candu, la demisia guvernatorului BNM
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Reacţia preşedintelui Parlamentului, Andrian Candu, la demisia guvernatorului BNM

Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, a reacţionat la anunţul guvenatorului BNM, Sergiu Cioclea, de a demisiona. Şeful Legislativului i-a mulţumit lui Cioclea şi a menţionat că următorul guvernator va trebui să se ridice la standardele înaintate de şeful demisionar al Băncii Naţionale.

„Mulţumesc Guvernatorului Băncii Naţionale, Sergiu Cioclea, pentru că din prima zi şi până acum a demonstrat că am făcut cea mai bună alegere în 2016. Mi-aş dori să fie cât mai mulţi moldoveni instruiţi care s-au afirmat în străinătate şi vin să-şi ajute ţara în acest fel. Ratele dobânzilor au scăzut la un minim istoric, valuta naţională este stabilă, au venit investiţii străine importante în sectorul bancar. Creştere, stabilitate şi o legislaţie modernă care asigură fortificarea în continuare a rezultatelor obţinute - acestea sunt rezultatele activităţii Băncii Naţionale din 2016. Voi avea grijă ca următorul Guvernator să fie pe măsura standardelor înalte impuse de Sergiu Cioclea şi echipa sa”, a scris Andrian Candu pe pagina sa de Facebook.

Amintim că Sergiu Cioclea a anunţat la 20 noiembrie că pleacă din funcţia de Guvernator al BNM din motive personale.
Similare
RECOMANDĂRI