Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Reacţii după declaraţiile preşedintelui Klaus Iohannis prin care cere demisia premierului Dăncilă

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că retrage încrederea premierului Viorica Dăncilă, susţinând că aceasta nu face faţă poziţiei de prim-ministru. Preşedintele i-a cerut demisia premierului după ce, vineri, Viorica Dăncilă nu a venit la întâlnirea anunţată dintre cei doi, care avea ca temă principală medierea disensiunilor dintre Guvern şi BNR.

Preşedintele are dreptate pe fond şi greşeşte în formă. Retragerea încrederii este o prostie, o dată - pentru că nu există o finalitate şi doi - pentru nu există ceva concret pe care să-l fi acordat şi să poată retrage, să ducă la căderea Guvernului. Guvernului îi retrage încrederea Parlamentul, el doar nominalizează premierul. (...) este o reacţie nervoasă lipsită de capacitatea de a îndeplini funcţia prezidenţială. Pe de altă parte are dreptate pe fond pentru că este nejustificată absenţa premierului, la o invitaţie politicoasă, mai politică sau mai putin politică a preşedintelui, a spus ziaristul Doru Buşcu, în direct la TVR1.

"Nu este nimic surprinzător în ceea ce s-a întâmplat, este de părere politologul Cristian Pârvulescu. El a declarat la TVR că discuţia de mediere între BNR şi Guvern a fost un prilej pentru ca preşedintele să preia ofensiva în raport cu Guvernul. Preşedintele nu avea altă alternativă decât să declanşeze un conflict constituţional. Această criză politică mocnea de multă vreme, era o criză latentă, tăcută, care mocnea de multă vreme, care s-a transformat într-o criză politică care va trebui rezolvată prin mijloace politice şi constituţionale. Nu mai este vorba despre economie şi Banca Naţională, discutăm despre două instituţii esenţiale ale statului, amândouă executive, preşedintele şi Guvernul nu mai colaborează", a explicat politologul.

Prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan a reacţionat pe pagina de Facebook, cerând la rândul său demisia Vioricăi Dăncilă.

"Prin toate acţiunile sale, Viorica Dăncilă a demonstrat că nu se poate achita de responsabilităţile care îi revin. Viorica Dăncilă a confirmat toate dubiile cu privire la capacitatea domniei sale de a face faţă funcţiei. Din neştiinţă sau din cauza obedienţei faţă de Liviu Dragnea, s-a plasat în mod flagrant în afara Constituţiei României. Să faci confuzii economice grave, să ataci Banca Naţională a României şi să refuzi o acţiune de mediere a preşedintelui României este neconstituţional. De asemenea, să te angajezi în acţiuni externe în afara cadrului constituţional arată un comportament de tip infracţional, copie la indigo a comportamentului care l-a consacrat pe Liviu Dragnea", a scris deputatul PNL.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu,  a trasmis că Parlamentul este cel care dă votul de încredere Guvernului şi numai el poate să-l retragă. Preşedintele nu are nimic de-a face cu această chestiune, a subliniat Călin Popescu Tăriceanu pe pagina sa de Facebook.

"Trebuie să ne raportăm, înainte de orice, la atributele conferite de Constituţie preşedintelui! În ceea ce priveşte atât capacitatea de a conduce Guvernul, cât şi suportul politic necesar, singurul în măsură să dea un verdict este Parlamentul. Parlamentul asigură controlul asupra Executivului, Parlamentul dă votul de încredere Guvernului şi numai el poate să-l retragă. Preşedintele nu are nimic de-a face cu această chestiune."

Similare
RECOMANDĂRI