Socialiştii au depus o sesizare la Curtea Constituţională, în care informează „despre existenţa unei majorităţi parlamentare” şi un „candidat înaintat” la funcţia de premier
Sursa foto:socialistii.md Vizualizari:

Socialiştii au depus o sesizare la Curtea Constituţională, în care informează „despre existenţa unei majorităţi parlamentare” şi un „candidat înaintat” la funcţia de premier

Liderul fracţiunii parlamentare a PSRM, Corneliu Furculiţă s-a adresat cu o sesizare la Curtea Constituţională, prin care  fracţiunea socialiştilor informează „despre existenţa unei majorităţi parlamentare formalizate, care a propus un candidat la funcţia de prim-ministru”. Asta deşi la curte a fost depusă o altă sesizare, a Maiei Sandu, preşedintele Republicii Moldova, privind constatarea circumstanţelor de dizolvare a Parlamentului.

“La etapa actuală există o majoritate parlamentară în sensul aprecierilor Curţii Constituţionale şi a Comisiei de la Veneţia care prevăd expres imposibilitatea dizolvării Legislativului pentru acţiuni care nu-i sunt imputabile”, se menţionează în adresarea semnată de liderul deputaţilor socialişti.

De asemenea, socialiştii scriu despre „caracterul viciat al acţiunilor Şefului statului, care a mimat intenţia de a învesti un Guvern, precum şi apelul propriu zis al candidatului la funcţia de prim-ministru, Natalia Gavriliţa, de a nu fi susţinut (a nu-i fi acordat votul de încredere)”.

 În sesizare se mai accentuează că nu există premise pentru a fi constatate circumstanţele de dizolvare a Legislativului.

Similare
RECOMANDĂRI