Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Soluţii pentru depăşirea crizei politice

Preşedintele Maia Sandu nu va iniţia consultările cu fracţiunile parlamentare, aşa cum prevede decizia Curţii Constituţionale şi nu va desemna candidatul majorităţii parlamentare. În timpul unei emisiuni TV, şeful statului spune că aşteaptă data de 23 martie, atunci când ar putea fi întrunite criteriile de dizolvare a Parlamentului. Liderul PSRM susţine că este o nouă tentativă de uzurpare a puterii în stat iar Parlamentul nu poate fi dizolvat din cauza inactivităţii preşedintelui.

Preşedintele Maia Sandu spune că nu va desemna candidatul majorităţii parlamentare la funcţia de prim-ministru şi anunţă că vede doar 2 soluţii de depăşire a blocajului politic.

MAIA SANDU, preşedintele Republicii Moldova: Dacă nu se poate rezolva problema în Parlament, liniştit şi calm, aşa cum ar trebui, atunci există cealaltă opţiune din constituţie, referendum. Această perspectivă prelungeşte procesul, şi nu este cea mai bună că se amână rezolvarea problemei, dar totuşi nu se amână cu 2 ani.

Preşedintele spune că pe 23 martie, atunci când se împlinesc 3 luni de la data demisiei guvernului Chicu, ar putea fi întrunite condiţiile de dizolvare a Parlamentului.

MAIA SANDU, preşedintele Republicii Moldova: Să mergem şi să dizolvăm parlamentul şi să putem anunţa data alegerilor parlamentare. La expirarea a 3 luni din ziua în care a fost demis guvernul, dacă nu există un alt guvern, aceasta este o cale pentru dizolvarea parlamentului.

De cealaltă parte, liderul PSRM acuză preşedintele de uzurparea puterii în stat.

IGOR DODON, preşedintele PSRM: Asta înseamnă că parlamentul poate fi dizolvat doar dacă parlamentul nu activează, dar nu poate fi dizolvat parlamentul pentru că preşedintele doarme, si se considera mare Fuhrer, nu vrea să înainteze candidat şi nu vrea să accepte decizia Curţii. 05.07 ceea ce se întâmplă în RM este o uzurpare a puterii în stat, încălcarea constituţiei.

Potrivit ultimei decizii a Curţii Constituţionale, şeful statului este obligat să înceapă consultările cu fracţiunile parlamentare în vederea identificării unui nou candidat la funcţia de prim-ministru. Socialiştii insistă pe candidatura Marianei Durleşteanu, iar reprezentanţii Platformei DA spun că sunt gată să-şi asume guvernarea cu un Executiv minoritar, condus de Andrei Năstase.
 
Similare
RECOMANDĂRI