Ştefan Gligor: Politicienii din Moldova sunt interesaţi de conservarea inegalităţii
Vizualizari:

Ştefan Gligor: Politicienii din Moldova sunt interesaţi de conservarea inegalităţii

Politicienii din Moldova sunt interesaţi de conservarea inegalităţii, nu de lichidarea ei, susţine juristul Ştefan Gligor. El şi-a exprimat opinia în cadrul dezbaterii publice de la Agenţia IPN "Egalitate: cultură, practică sau iluzie?": "Politicienii folosesc inegalitatea socială, economică şi etnică pentru a diviza societatea şi a împinge unele părţi ale ei spre confruntare Ei au nevoie de inegalitate în scopuri electorale şi politice".

Ştefan Gligor este convins: "doar cetăţeanul poate schimba spre bine situaţia dîn domeniul creării şi asigurării drepturilor egale în Moldova". "Cetăţeanul este persoana care cunoaşte şi conştientizează drepturile şi obligaţiile sale, manifestă activism civic, exercită presiuni asupra aleşilor locali, deputaţilor şi organelor de control. El votează, dar le cere aleşilor şi darea de seamă cu privire la executarea promisiunilor făcute. Iar dacă ramâne dezamăgit sau nu este de acord, atunci el se luptă pentru putere, înţelegând că, la un nivel sau altul, el poate face lucrurile mai bine decât actualii politicienii. El este o persoană care evoluează de la mic la mare, de la contemplator, observator la solicitant", a explicat expertul proiectului IPN "Depăşirea stereotipurilor de integrare europeană prin comunicare".

El a insistat că, în starea actuală a statului, rolul principal de asigurare a egalităţii îi revine societatăţii civile. "Este o problemă complexă, nu este uşor de rezolvat, dar atunci când în societate va apare o masă critică de oameni care îşi apără drepturile, sunt capabili să reziste dezinformării, propagandei, manipulărilor de divizare a societăţii, perspectivele vor deveni mai clare", a spus Ştefan Gligor.

El a menţionat că Moldova are nevoie de o societate civilă dezvoltată şi de grupuri de iniţiativă în teritoriu, care vor semnala cazurile flagrante de inegalitate şi încălcare a drepturilor. "Trebuie stimulată dezvoltarea activismului civic, astfel încât să se simtă necesitatea de aplicare a legilor. Ele sunt, dar deseori de existenţa acestor legi nu ştiu nici chiar cei care ar trebui să le aplice. Însă situaţia este mereu schimbată de oameni, care ar trebui sa devnă, cu adevărat, cetăţeni", a menţionat juristul.

„ Cu cât mai mulţi oameni îşi vor da seama de necesitatea luptei cu clasa politică coruptă şi neprofesionistă, vor înţelege că acesta şi este procesul de construire a societăţii şi a statului, că nu trebuie sa te retragi din faţa obstacolelor, cu atât mai repede în Moldova se vor redresa lucrurile", a conchis Ştefan Gligor.

Dezbaterea publică "Egalitatea: cultură, practică sau iluzie?" face parte  dîn ciclul "Depăşirea stereotipurilor de integrare europeană prin comunicare". Agenţia de presă IPN organizează  dezbaterile publice cu suportul Fundaţiei Hanns Seidel.

Similare
RECOMANDĂRI