UE este îndemnată să răspundă ferm în caz de fraude electorale masive în Republica Moldova
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

UE este îndemnată să răspundă ferm în caz de fraude electorale masive în Republica Moldova

Comitetul de conducere al Forumului Societăţii Civile din Parteneriatul Estic este îngrijorat de perspectiva capturării statului şi instituţiilor constituţionale ale Republicii Moldova de către clanuri oligarhice. Potrivit organizaţiei, există o mare probabilitate ca alegerile din februarie să constituie un pas major în această direcţie.

Potrivit unei declaraţii emise la Bruxelles, Comitetul de conducere al FSCPE îndeamnă instituţiile competente ale Uniunii Europene să reacţioneze ferm în eventualitatea unor fraude electorale masive sau în caz de invalidare a alegerilor, aşa cum s-a întâmplat la Chişinău anul trecut. UE va trebui să ia în calcul impunerea unor sancţiuni faţă de demnitarii responsabili pentru orice eventuală decizie de acest fel. Rapoartele observatorilor din partea PACE, Parlamentului European şi OSCE/ODIHR vor fi importante în acest sens.

Comitetul îndeamnă instituţiile judiciare şi electorale ale Republicii Moldova să asigure faptul că cetăţenii ţării îşi vor putea exercita pe deplin drepturile lor democratice. „Aşteptăm de la observatorii naţionali şi internaţionali să ofere relatări veridice privind mersul campaniei electorale şi al procesului de votare în ziua alegerilor.”

Comitetul reiterează îngrijorările conţinute într-un raport preliminar emis luna trecută de observatorii PACE, legate inclusiv de intimidarea concurenţilor electorali, utilizarea improprie a resurselor administrative, cumpărarea voturilor şi împărţirea de cadouri electorale la evenimente cu participarea fundaţiilor de caritatea afiliate anumitor actori politici.

De asemenea, organizaţia este îngrijorată de încercările Partidului Democrat de la conducere şi ale Partidului „Şor” de a intimida Asociaţia Promo-LEX, prin a-i pune la îndoială în mod public profesionalismul şi imparţialitatea. La rândul său, Comitetul îşi exprimă încrederea deplină în activitatea de monitorizare a Asociaţiei.

Înfiinţat în 2009, Forumul Societăţii Civile este un actor activ în promovarea obiectivelor Parteneriatului Estic în direcţia democratizării şi integrării europene a statelor-membre. Comitetul este organul de conducere al FSC şi include nu mai mult de 13 membri aleşi pe un termen de un an. Moldova este în prezent reprezentată în Comitet de Petru Macovei, director executiv al Asociaţiei Presei Independente.
Similare
RECOMANDĂRI