Un fost şef al MAI, anchetat penal după evenimentele din aprilie 2009, va candida la alegerile parlamentare
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Un fost şef al MAI, anchetat penal după evenimentele din aprilie 2009, va candida la alegerile parlamentare

Un fost şef de direcţie de la Ministerul de Interne, Petru Corduneanu, este candidatura Partidului Socialiştilor pentru circumscripţia electorală nr.38 Hânceşti. Corduneanu este deputat în Parlament de mai bine de un an, iar potrivit unui comunicat de presă al PSRM, acesta urmează să candideze la alegerile parlamentare din februarie 2019, pentru a ocupa un fotoliu în viitorul legislativ.

Corduneanu a ajuns în Parlament în vara anului 2017, ocupând locul deputatei Irina Mizdrenco, care a decedat fiind răpusă de o boală incurabilă. Corduneanu a fost protagonistul mai multor investigaţii jurnalistice, acesta fiind un personaj cheie din organele Ministerului Afacerilor Interne din perioada guvernării comuniste.

Corduneanu a fost anchetat penal şi în urma evenimentelor din 7 aprilie 2009, fiind însă achitat. Punctul final în acest dosar a fost pus de Curtea Supremă de Justiţie. 

Ziarul de Gardă scria că în august 2014, Petru Corduneanu, ex-şeful Direcţiei Ordine Publică din cadrul MAI în perioada protestelor din aprilie 2009, a fost declarat nevinovat de către Judecătoria Buiucani, după ce Valentina Cuşnir, pe atunci deputată, l-a acuzat că ar fi maltratat-o. Dosarul a fost ulterior examinat şi de către Curtea de Apel Chişinău.

Între timp, Petru Corduneanu s-a implicat în politică. La alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 acesta a candidat pe listele PSRM-ului condus de Igor Dodon, fiind pe locul 30, nereuşind, în acel moment, să acceadă în Parlament. Pentru că nu a reuşit să ajungă deputat, a candidat, în vara anului 2015 pe listele aceluiaşi partid, pentru funcţia de consilier municipal, de această dată, cu succes, pentru că a reuşit să acceadă în Consiliu. Alături de Corduneanu, în 2014, în dosarul intentat la cererea Valentinei Cuşnir, a fost achitat şi Dumitru Rusu, fostul său adjunct, învinuit de aceleaşi infracţiuni.

Ulterior, în luna decembrie 2016, CA Chişinău a menţinut sentinţa primei instanţe. Decizia a fost executorie, dar putea fi atacată la Curtea Supremă de Justiţie în termen de 30 de zile.  Radu Sâli, procurorul în Procuratura de circumscripţie Chişinău, Pavel Guţan, procurorul în Secţia reprezentarea învinuirii în Curtea Supremă de Justiţie, şi partea vătămată Valentina Cuşnir au mers şi la CSJ, care însă, într-o hotărâre pronunţată integral pe 27 iunie 2017, au hotărât să menţină deciziile instanţelor inferioare, Corduneanu şi Rusu fiind, astfel, „izbăviţi” de 7 aprilie. 

„Corduneanu Petru şi Rusu Dumitru pe data de 07.04.2009, aproximativ la orele 23:00 min., fiind implicaţi în serviciu de menţinere a ordinii publice pe Piaţa Marii Adunări Naţionale din mun. Chişinău, întâlnind-o pe cet. Valentina Cuşnir, la intersecţia străzii Puşkin şi bd. Ştefan cel Mare, care mergea paşnic, fără a încălca ordinea publică, în lipsa cărorva temeiuri legale, depăşindu-şi în mod vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor de serviciu acordate prin lege, numind-o cu cuvinte necenzurate, au apucat-o de păr, au îmbrâncit-o, au imobilizat-o răsucindu-i mâinile, apoi au deposedat-o de megafonul de model „HQ-108”, cu forţa au escortat-o în direcţia Palatului Naţional, timp în care i-au aplicat multiple lovituri cu mâinile şi picioarele peste diferite părţi ale corpului cauzându-i conform raportului de expertiză medico-legală nr. 2186/D din 17.08.2009 vătămări corporale medii”, se menţiona în rechizitoriul procurorilor, trimis în judecată. 

Instanţele de judecată au ajuns însă la concluzia că informaţiile din rechizitoriu nu ar corespunde adevărului.

„Astfel, analizând probele administrate şi cercetate în şedinţa de judecată a primei instanţe, iar ulterior cercetate şi în instanţa de apel, instanţa de apel a conchis că prima instanţă a făcut o concluzie justă cu privire la aceea că, atât la etapa urmăririi penale, cât şi în cadrul cercetării judecătoreşti, învinuirea înaintată inculpaţilor, bazată pe declaraţiile părţii vătămate, nu şi-a găsit confirmarea”, se precizează în hotărârile instanţelor de judecată.

Averea lui Corduneanu

Pentru anul 2017, Corduneanu declară un salariu de aproape 72 de mii de lei petru funcţia de deputat şi aproximativ 13 mii de lei din funcţia de consilier la Primăria Chişinău. La salariu se mai adaugă şi o pensie de 98 de mii de lei. Deputatul nu are în proprietate niciun teren. Acesta a trecut însă în declaraţie un apartament de 165 m2 pe care l-a dobândit în 2008 şi a căruia valoare este de 445 de mii de lei. Socialistul deţine un automobil de model Scoda Superb Sedan, anul de fabricaţie 2010, pe care l-a dobândit în 2016 şi a cărui valoare este de 10 mii de lei. Deputatul nu are active financiare, interese personale sau acţiuni în capitalul social al unui agent economic, scrie ZDG.

Similare
RECOMANDĂRI