Vadim Krasnoselski consideră că nu există alternativă pentru negocierile cu Chişinăul
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Vadim Krasnoselski consideră că nu există alternativă pentru negocierile cu Chişinăul

Liderul Transnistriei, Vadim Krasnoselski, consideră că nu există alternativă pentru negocierile cu Chişinăul. Despre aceasta el a declarat în cadrul unei întrevederi cu membrii Căzăcimii Militare de la Marea Neagră.

"Nu există nicio alternativă la negocieri. Slavă Domnului că există un compromis, există un dialog, există formatul "5+2", grupuri de lucru, întâlniri în formatul "1+1" ", a spus liderul de la Tiraspol.

El a menţionat că se va întâlni neapărat cu Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon.

"El a cerut să ne întâlnim la mijlocul lunii septembrie. Vom discuta despre ecologie, situaţia de pe râul Nistru, despre hidrocentralele care Ucraina le construieşte", a spus Krasnoselski.

Liderul transnistrean a subliniat că intenţionează să discute cu Preşedintele Republicii Moldova "importanţa misiunii de menţinere a păcii" pe Nistru şi chestiuni ce ţin de rotaţia militarilor ruşi.

"GOTR face parte integrantă din operaţiunea rusă de menţinere a păcii pe malurile Nistrului. Şi prin aceasta înţelegem aflarea aici anume a Rusiei şi, bineînţeles, nu vom permite ca prezenţa militară rusă să fie retrasă", a subliniat liderul Transnistriei.

El le-a propus cazacilor să desfăşoare adunări militare pentru a verifica "resursele de mobilizare ale căzăcimii".

După cum a informat anterior INFOTAG, despre întâlnirea liderilor celor două maluri ale Nistrului, Igor Dodon a anunţat la sfârşitul lunii iulie.

"Planificăm o întâlnire cu Vadim Krasnoselski. Cel mai probabil, acesta va avea loc la 15 septembrie, pe malul drept al Nistrului, posibil la reşedinţa de la Condriţa. Avem ce discuta", a spus Dodon.

Igor Dodon şi Vadim Krasnoselski au avut trei întâlniri în mai puţin de doi ani. Imediat după alegeri, la începutul lunii ianuarie 2017, ei s-au întâlnit la Bender. O altă întrevedere a avut loc la 30 martie 2017, la reşedinţa preşedintelui RM la Holercani. O altă întrevedere a avut loc în luna aprilie a acestui an la Bender.
Similare
RECOMANDĂRI