VIDEO. OPINII: R. Moldova are toate condiţiile ca să se dezvolte economic, iar pentru asta este nevoie de o justiţie care să apere de abuzuri
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

VIDEO. OPINII: R. Moldova are toate condiţiile ca să se dezvolte economic, iar pentru asta este nevoie de o justiţie care să apere de abuzuri

R. Moldova are toate condiţiile ca să se dezvolte economic, şi pentru asta noi avem nevoie de o justiţie în care oamenii să aibă încredere, şi doi, care să apere, trei, cu oameni care să o facă profesionist şi să meargă înainte. De această părere este Vadim Pistrinciuc, fost deputat şi director executiv IPIS şi analistul politic, Anatol Ţăranu, care au participat la ediţia din această seară a emisiunii „Punctul pe AZi”, de la TVR MOLDOVA.

„Calitatea resurselor umane care activează în interiorul Procuraturii şi a justiţiei, dacă o să vorbişi cu procurori, judecători sau avocaţi o să vă spună că este foarte proastă calitatea. Unii o să vă zică că o parte din ei se înscriu în categoria oamenilor de afaceri. Dar în sistem sunt şi persoane care activează conform pricipiului criminale, care pun scheme active, fac ca să fraudeze sau să pună oamenii de afaceri într-o situaţie dificilă. Pentru noi, pentr R. Moldova este foarte important ca justiţia să apere tot ce înseamnă economia, şi tot ce înseamnă proprietate privată, de intervenţii şi abuzuri. Fiindcă unica şansă pentru noi, să progresăm ca o ţară, este să nu ne mai ruşinăm sau să ne uităm cu ochii pieziş, cum se spune la noi, la oamenii de afaceri. Noi nu avem altă posibilitate să creem locuri de muncă Colhozuri nu sunt, gosplanuri nu avem, banii europeni, da vor veni în infrastructură, se va dezvolta, lucrurile acestea vor merge înainte, dar aceasta înseamnă o parte din lucrurile pe care trebuie să le facem”, a declarat Vadim Pistrinciuc, în platoul TVR MOLDOVA. 

Totodată, acesta spune că în procesul de dezvoltare a Republicii Moldova, un rol foarte important îl are justiţia, care trebuie să apere oamenii de afaceri de a abuzuri, dar şi cetăţenii acestui stat. 

„Sarcina noastră acum este să nu mai fim la coada Europei. R. Moldova are toate condiţiile ca să se dezvolte economic, şi pentru asta noi avem nevoie de o justiţie în care oamenii să aibă încredere, şi doi, care să apere, trei, cu oameni care să o facă profesionist şi să meargă înainte. Nu exclud că sunt procurori şi judecători care şi fac bine meseria. Părerea mea este că fără o purificare purternică a acestor instituţii, cu price preţ, noi justiţie de calitate nu o să avem”, a precizat Vadim Pistrinciuc.

În context, Anatol Ţăranu a menţionat că Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS) are nevoie de un concept concret de reformare a justiţiei din Republica Moldova, pentru a obţine un rezultat de lungă durată. 

„Problema după mine este nu doar că sunt oameni în sistem care din inetrior frânează procesul de reformare. Problema fundamentală este lipsa unui proces foarte clar, bine ajustat realităţilor R. Moldova a reformei justiţiei. Din păcate, PAS-ul a venit fără a avea acest concept. Acum îl elaborează, din mers, prin încercări şi greşeli, şi asta e o mare problemă. De ce este periculoasă această tărăgănare, pentru că oamenii nu au prea multă răbdare. Şi în ultimele sonadaje care se fac la noi la Chişinău, încep deja să semnaleze pericolele care pasc actuala guvernare, chiar dacă PAS-are la dispozişie patru ani. Dar dacă se va deteriora fundamental situaţia, patru ani s-ar putea să nu fie destui”, a declarat Anatol Ţăranu. 

Ediţia emisiunii „Punctul pe AZi” din acestă seară poate fi urmărită mai jos. 

Similare
RECOMANDĂRI