Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

VIDEO. Premierul desemnat Viorica Dăncilă are 10 zile la dispoziţie ca să-şi formeze cabinetul

Pentru a-şi începe oficial mandatul, premierul desemnat Viorica Dăncilă trebuie să-şi formeze cabinetul şi să fie validată şi de Parlament. Preşedintele României, Klaus Iohannis, a desemnat-o ieri pentru funcţia de prim ministru pe Viorica Dăncilă, propunerea PSD-ALDE.

De aseară, de la publicarea documentului în Monitorul Oficial, au început să curgă oficial cele 10 zile câte are la dispoziţie Viorica Dăncilă pentru a-şi forma noul cabinet, a transmis Ionuţ Gheorghe, pentru Telejurnal. Încă de aseară aceasta ar putea să beneficieze şi de maşină de serviciu, are dreptul la un birou în Palatul Victoria şi de pază SPP.

În privinţa alegerii miniştrilor, toate deciziile vor fi luate la sediul PSD. Luni vor avea cei de la PSD o şedinţă în care vor fi discutate toate propunerile pentru ministere. Cei de la ALDE îşi vor păstra portofoliile pe care le deţin acum. Mai mulţi miniştri ai fostului cabinet vor fi schimbaţi, în general cei care l-au susţinut pe Mihai Tudose. Pe 29 ianuarie va fi dat votul de încredere în Parlament, apoi la Palatul Cotroceni, unde vor depune jurământul.
Similare
RECOMANDĂRI